COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Frankfurt, 19 ian /Agerpres/ - Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat joi că BCE este pregătită să majoreze programul de achiziţii de active, atât ca valoare, cât şi ca durată, dacă perspectivele privind inflaţia sau economia se înrăutăţesc, transmit DPA şi Reuters.

Măsurile adoptate de BCE în decembrie au ajutat la îmbunătăţirea încrederii în economie, a explicat Draghi, care s-a angajat să facă mai mult dacă îmbunătăţirea se dovedeşte trecătoare.

Creşterea economiei zonei euro este îngreunată de lipsa reformelor structurale, iar statele membre ar trebui să accelereze adoptarea unor astfel de măsuri, a afirmat şeful BCE.

Acesta a adăugat că se observă o redresare a economiei mondiale, însă BCE trebuie să-şi menţină politica monetară relaxată pentru a stimula inflaţia.

În luna decembrie 2016, preţurile de consum în zona euro au crescut cu 1,1% în ritm anual, după un avans de 0,6% în noiembrie, şi ar urma să crească şi mai puternic în lunile următoare, estimează analiştii, ceea ce constituie o veste bună pentru BCE. Însă, această creştere se datorează aproape în exclusivitate creşterii cursului petrolului şi, de asemenea, marchează diferenţe profunde în zona euro, în condiţiile în care, în luna decembrie, inflaţia a crescut cu 1,7% în Germania, dar foarte puţin în Grecia sau Italia.

La şedinţă de politică monetară de joi, Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

În privinţa măsurilor neconvenţionale de politică monetară (QE), Consiliul guvernatorilor confirmă că, din aprilie 2017, achiziţiile lunare nete vor continua într-un ritm lunar de 60 de miliarde euro, până la sfârşitul lunii decembrie 2017. De asemenea, instituţia a dat asigurări că va fi continuat până în martie programul de relaxare cantitativă (QE), în valoare de 80 de miliarde de euro. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.