Fondul Aabar Investments va lua parte la majorarea de capital de la UniCredit (surse)

 •  Economie
472 afişări

Fondul Aabar Investments din Abu Dhabi va cumpăra mai multe acțiuni la grupul bancar italian UniCredit, cu ocazia unei oferte de acțiuni în valoare de 13 miliarde de euro, ce va fi lansată luna viitoare de cea mai mare bancă din Italia, au declarat miercuri mai multe surse din apropierea acestui dosar.

ebd1af3e-6e93-48df-b2dd-0bb4477305b6

Luna trecută, noul director general de la UniCredit, Jean Pierre Mustier, a prezentat un plan de restructurare care prevede eliminarea a 14.000 de locuri de muncă și închiderea a 944 de sucursale. În cadrul acestui plan de restructurare, UniCredit, ar urma să lanseze luna viitoare o vânzare de acțiuni pentru a-și consolida baza de capital.

Potrivit surselor citate de Reuters, Aabar Investments are încredere în strategia UniCredit și va cumpăra noi acțiuni pentru a-și menține participația nediluată. Având în vedere mărimea operațiunii de vânzare de acțiuni avută în vedere de UniCredit, fondul din Abu Dhabi va fi nevoit să investească aproximativ 650 milioane de euro pentru a-și menține participația de 5% pe care o deține la UniCredit, unde este al doilea mare acționar după fondul american Capital Research and Management Company.

O altă sursă a precizat că UniCredit se pregătește să demareze operațiunea de majorare a capitalului imediat după aprobarea rezultatelor pe anul 2016, în data de 9 februarie.

Separat, două surse au confirmat un articol publicat în cotidianul Il Messaggero, potrivit căruia UniCredit ar putea să vândă noile acțiuni la un discount de 30-40% față de prețul teoretic de vânzare. Conform surselor, noile acțiuni ar putea fi vândute la un preț de 1,2-1,3 euro per titlu fiecare, adăugând însă că deocamdată nu a fost luată încă o decizie finală cu privire la preț.

UniCredit este prezentă în 17 țări din lume, cu peste 8.500 de sucursale și 147.000 de angajați. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală și de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, și-a majorat participația pe care o deține la UniCredit Țiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acțiuni, prin preluarea pachetului de 45% deținut de omul de afaceri Ion Țiriac.

AGERPRES/(AS — autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres