COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 10 ian /Agerpres/ - Electrica a acţionat cu peste 80 de echipe de intervenţie pentru a realimenta consumatorii, în urma avariilor la sistemul de distribuţie a energiei din perioada 5-8 ianuarie, se arată într-un comunicat al companiei, remis, marţi, AGERPRES.

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (cod roşu de ninsori şi viscol), în perioada 5-8 ianuarie 2017, s-au produs mai multe avarii la instalaţiile operatorilor de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica - SDEE Muntenia Nord, SDEE Transilvania Nord şi SDEE Transilvania Sud. Judeţele afectate au fost: Brăila, Buzău, Galaţi, Dâmboviţa, Satu Mare, Maramureş, Alba şi Braşov, se arată în comunicat.

"Ne bucurăm să putem spune că, în acest moment, alimentarea cu energie electrică a zonelor afectate a revenit la normal. Vreau să le mulţumesc consumatorilor, care au dat dovadă de înţelegere în această perioada dificilă, precum şi sutelor de colegi din teren, care au înfruntat, zi şi noapte, viscolul şi temperaturile la limita suportabilităţii pentru a restabili bună funcţionare a instalaţiilor electrice", a declarat Dan Cătălin Stancu, directorul general al Electrica.

Cele mai afectate au fost judeţele din zona de sud-est a ţării, în special Brăila şi Buzău, unde activitatea echipelor de intervenţie a fost îngreunată din cauza drumurilor inaccesibile, fiind nevoie de sprijinul echipelor armatei, Ministerului de Interne şi administraţiilor locale, care au pus la dispoziţie utilaje şi autovehicule speciale pentru a ajunge la instalaţiile afectate de condiţiile meteo extreme.

"Le mulţumim pe această cale pentru sprijinul acordat. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi asigurăm toţi utilizatorii reţelei că depunem toate eforturile pentru alimentarea cu energie electrică, în cel mai scurt timp posibil şi în condiţii normale, conform schemei de funcţionare", au adăugat reprezentanţii companiei. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.