Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Frankfurt, 28 nov / Agerpres/ - Compania aeriană germană Lufthansa a cerut unui tribunalul pentru litigii de muncă din Munchen să emită o interdicţie temporară care să împiedice declanşarea unor noi greve ale piloţilor, a anunţat luni un purtător de cuvânt de la compania aeriană, transmite Reuters.

Sindicatul piloţilor de la Lufthansa, Vereinigung Cockpit (VC), a anunţat duminică seara că va declanşa noi mişcări de protest marţi şi miercuri, după eşuarea discuţiilor privind salariile, care au dus săptămâna trecută la o grevă de patru zile.

Un tribunal din Frankfurt a respins săptămâna trecută o solicitare venită de la Lufthansa pentru o interdicţie similară.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, a fost nevoit să anuleze săptămâna trecută aproape 2.800 de zboruri în urma unei greve de patru zile a sindicatului piloţilor, care a afectat peste 350.000 de pasageri. Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit de la începutul disputei cu managementul pe tema unui nou contract colectiv de muncă, în luna aprilie 2014.

Vineri, conducerea Lufthansa a oferit o creştere a salariilor cu 4,4%, în două tranşe, precum şi o plată excepţională egală cu salariul pe 1,8 luni. În schimb, sindicatul piloţilor solicită o majorare salarială retroactivă de 3,7% pe an pentru cei 5.400 de piloţi din Germania, începând din 2012.

Lufthansa s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloţilor şi personalului de bord în încercarea de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face faţă competiţiei crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar şi din partea companiilor low cost. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.