COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 nov /Agerpres/ - Actualul Guvern ar putea primi, în curând, de la Comisia Europeană, confirmarea oficială pentru îndeplinirea a încă 10 sau 11 condiţionalităţi ex-ante, potrivit şefului Unităţii pentru România în cadrul DG Regio al CE, Carsten Rasmussen.

Conform unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, în perioada 21-22 noiembrie a avut loc la Bucureşti reuniunea tehnică referitoare la stadiul îndeplinirii condiţionalităţilor ex-ante de către România. La întâlnirea organizată de MFE au participat oficiali ai Comisiei Europene şi reprezentanţi ai instituţiilor responsabile de îndeplinirea condiţionalităţilor referitoare la: achiziţii publice, cercetare şi inovare, sectorul deşeurilor, sectorul transport (rutier, feroviar, naval), sănătate, reforma administraţiei publice.

"Aceasta este ultima reuniune tehnică dintr-o serie dedicată negocierilor privind condiţionalităţile şi imaginea de ansamblu este a unui efort extraordinar depus pentru fiecare categorie. Cred că suntem foarte aproape de momentul în care acest Guvern va primi confirmarea oficială pentru îndeplinirea a încă 10 sau 11 condiţionalităţi, ceea ce este o surpriză foarte plăcută pentru noi, având în vedere stadiul în care ne aflam în vară. Constat că există o colaborare intensă între ministere pentru îndeplinirea condiţionalităţilor, ceea ce este o dovadă că această abordare funcţionează, pentru că a mobilizat instituţiile responsabile de fiecare domeniu în parte. Trebuie să avem o abordare de tip win-win, în care ceea ce România transmite Comisiei reprezintă ceea ce îşi doreşte şi are cu adevărat nevoie şi nu ceva impus din afară", a declarat, la finalul reuniunii tehnice, Carsten Rasmussen, şeful Unităţii pentru România în cadrul DG Regio al Comisiei Europene.

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Dinu, a subliniat că ridicarea şi încheierea condiţionalităţilor ex-ante reprezintă unul dintre obiectivele sale ca ministru.

"Unul dintre obiectivele mele ca ministru se referă la ridicarea şi închiderea condiţionalităţilor ex-ante aferente Acordului de Parteneriat 2014-2020. Reuniunea din aceste zile mă face încrezător că România poate îndeplini până la sfârşitul anului condiţiile de pregătire a legislaţiei şi instituţiilor pentru o bună utilizare a fondurilor europene şi că vom evita suspendarea plăţilor aferente Programelor Operaţionale care sunt vizate de respectivele condiţionalităţi. Apreciez efortul colegilor din administraţie şi sunt fericit să constat că, în doar câteva luni, am avansat incredibil de mult. Progresele devin ireversibile", a afirmat Dragoş Dinu.

În cadrul reuniunii, au prezentat evoluţiile în îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante responsabili din Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Sănătăţii, şi Ministerul Transporturilor. Din delegaţia Comisiei Europene au făcut parte oficiali ai DG Regio, DG Employment, DG Growth, DG Environment.

Condiţionalităţile ex-ante au fost negociate de fiecare stat membru cu Comisia Europeană. România a negociat 36 de condiţionalităţi, acceptate de Guvern în 2014. Până acum 20 de condiţionalităţi au fost îndeplinite, pentru 11 se aşteaptă confirmarea, iar alte 5 sunt în implementare. 21 de instituţii sunt responsabile de îndeplinirea condiţionalităţilor de către România. Ministerul Fondurilor Europene coordonează procesul de monitorizare a măsurilor şi este responsabil de dialogul cu Comisia Europeană pe tema condiţionalităţilor ex-ante.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.