COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 nov /Agerpres/ - România va fi, în acest an, ţară parteneră la cea de a 24-a ediţie a Târgului de Turism de la Varşovia (TTWarsaw), eveniment ce se va desfăşura în perioada 24 - 26 noiembrie 2016, informează marţi Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT).

La ediţia din acest an a TTWarsaw, România va fi prezentă cu un stand de 200 mp, unde vor fi prezenţi reprezentanţi ai tour operatorilor şi hotelierilor români, unii dintre ei cu o îndelungată experienţă pe piaţa poloneză, dar şi reprezentanţi ai regiunilor, în dorinţa de a prezenta o imagine completă, dinamică şi autentică a României ca destinaţie turistică.

'Prezenţa noastră la acest eveniment, alături de Ambasada României la Varşovia, reprezintă o mare oportunitate de a prezenta România ca o destinaţie turistică atractivă. Promovarea turismului românesc prin acţiuni de acest fel contribuie la impulsionarea circulaţiei turistice către România, care se reflectă în sporirea încasărilor provenind din acest domeniu la bugetul de stat şi atragerea de investiţii străine în turismului românesc', susţin reprezentanţii ANT.

În Polonia se desfăşoară anual peste 60 de târguri de turism, majoritatea fiind specializate pe anumite segmente. Participarea României la aceste târguri asigură o bună difuzare a informaţiei despre oferta turistică a României pe întreg teritoriul Poloniei, spun reprezentanţii ANT.

Piaţa poloneză s-a situat în 2015 pe locul 9 în topul pieţelor sursă, înregistrând creşteri semnificative pe mai multe segmente şi o evoluţie peste rata medie de creştere a sosirilor turiştilor străini (+11,9%), şi anume 28,1%. Înnoptările turiştilor polonezi au crescut de la 136.301, în 2014, la 170.061, în 2015. Există zboruri directe spre România, spre Bucureşti şi Cluj Napoca.

Interesul polonezilor pentru România a crescut constant în ultimii ani (creştere de la an la an, din 2009, data deschiderii reprezentanţei României de promovare turistică de la Varşovia). Polonezii sunt interesaţi în primul rând de turismul activ şi de aventură (drumeţii, escaladă, vizitarea parcurilor naturale), staţiunile montane înregistrând o creştere consistentă dinspre această piaţă sursă (+29,7%). De asemenea, se remarcă interesul polonezilor pentru circuitele culturale, dar şi pentru turismul rural, categoria 'alte localităţi' înregistrând o creştere de două cifre dinspre această piaţă (+33,1%).

Reprezentanţii ANT apreciază că în contextul economic actual, sub rezerva apariţiei unor factori externi sau interni care ar putea avea un impact semnificativ asupra acestui sector, estimând că trendul crescător din prezent se va menţine şi în 2017. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.