Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tokyo, 9 nov /Agerpres/ - Ministerul japonez de Finanţe, Agenţia de servicii financiare şi Banca Centrală a Japoniei au decis să organizeze miercuri o reuniune de urgenţă pentru a examina situaţia de pe pieţele financiare, în contextul în care se preconizează o posibilă victorie a lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA, transmite AFP.

Reuniunea este prevăzută să aibă loc la ora locală 15:00 (06:00 GMT), ora la care se închide bursa de la Tokyo, la sediul Ministerului japonez de Finanţe "pentru a face schimb de informaţii cu privire la situaţia de pe pieţe", a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt de la Banca Centrală a Japoniei.

Probabilitatea crescută a unei victorii a candidatului republican la alegerile prezidenţiale din SUA a provocat panică pe pieţele financiare asiatice, şi mai târziu pe pieţele la termen occidentale, cu o creştere bruscă a yenului şi o cădere de 6% a indicelui Nikkei al bursei de la Tokyo, precum şi o coborâre în teritoriul negativ a randamentului pentru obligaţiunile japoneze pe zece ani.

SUA sunt o piaţă vitală pentru un număr important de mari companii japoneze care sunt afectate deja de mai multe luni de aprecierea monedei nipone, tendinţă care s-a accentuat miercuri, în condiţiile în care yenul constituie o valoare de refugiu în cazul unei crize internaţionale.

Perspectiva unei victorii a lui Donald Trump îi îngrijorează şi mai mult pe investitori deoarece este vorba de o persoană care nu are nicio experienţă politică şi pare a fi imprevizibil.

Rezultatele alegerile prezidenţiale americane sunt anunţate progresiv, iar la ora 14:30 la Tokyo (05:30 GMT) finalul era încă imprevizibil.AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.