COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 nov /Agerpres/ - Relaţiile economice dintre România şi Iran trebuie să crească plecând de la experienţa oamenilor de afaceri, a declarat, miercuri, viceprim-ministrul Costin Borc, ministrul Economiei, la Forumul de afaceri multisectorial România - Republica Islamică Iran.

"Relaţiile economice dintre România şi Iran trebuie să crească. Istoric, România are o relaţie economică cu Iranul. Perioada de sancţiuni a întrerupt această relaţie. Pe experienţa oamenilor de afaceri trebuie construită o relaţie nouă. România are un potenţial deosebit de investiţie şi de dezvoltare. Suntem ţara cu cea mai mare creştere economică astăzi. Suntem o ţară în care avem industrii de foarte bună calitate şi avem încă industrii care merg foarte bine. În industria de petrol şi gaze avem o experienţă foarte bună, la fel şi în cea aeronautică", a spus ministrul Economiei.

Costin Borc a precizat că România are posibilităţi de dezvoltare, în parteneriat cu Iranul, a unor proiecte importante în domeniul petrolier, precum şi în alte multe alte domenii, industria aeronautică având un potenţial de creştere asemănător celei auto.

"Ceea ce fac statul român şi statul iranian este să ofere oamenilor de afaceri cadrul, garanţii că se pot face parteneriate în bune condiţii. Succesul este al dumneavoastră. Sper să putem pune la punct un sistem de garanţii bancare, să oferim un sprijin prin Camera de Comerţ, proiecte de ajutor de stat pentru diverse investiţii. Dar iniţiativa este a dumneavoastră. Ideile sunt ale dumneavoastră. Succesul dumneavoastră va fi succesul economiei româneşti şi al economiei iraniene", a spus Costin Borc.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat, miercuri, Forumul de afaceri multisectorial România - Republica Islamică Iran, obiectivul evenimentului fiind facilitarea pătrunderii companiilor româneşti pe piaţa iraniană, o piaţă extra-comunitară importantă pentru România, şi, totodată, intensificarea comerţului de mărfuri şi servicii.

"Este rândul camerelor de comerţ din cele două ţări să contribuie la dezvoltarea schimburilor comerciale. Anul trecut a avut loc o misiune de afaceri a CCIR la Teheran, condusă de preşedintele Mihai Daraban. Înainte de acutizarea sancţiunilor am avut o cooperare bună cu România şi peste 670 de companii iraniene sunt înregistrate în România. Din fericire, în anul 2016, am constatat o creştere cu 60% a schimburilor comerciale dintre Iran şi România comparativ cu 2015. Proiecte comune în domeniul energetic, precum şi transferul de tehnologie, pot fi domenii de cooperare între noi. De asemenea, sectorul petrolului şi petrochimiei are un potenţial bun pentru colaborarea companiilor din ţările noastre", a spus Gholam-Hossein Shafei, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Mine şi Agricultură a Iranului.

Acesta a adăugat că domeniile agriculturii şi pisciculturii sunt dezvoltate în România, fiind posibilă o cooperare şi în domeniul agro-alimentar. Construcţiile, producţia de piese auto, cea de bunuri, producţia locomotivelor, sunt de asemenea domenii de cooperare între România şi Iran.

Ca urmare a aplicării regimului de sancţiuni internaţionale asupra Iranului, extins şi implementat la nivelul Uniunii Europene prin Regulamentul 961/2010, cooperarea româno-iraniană a stagnat iar tranzacţiile comerciale au fost afectate suplimentar, chiar şi la produsele neincluse în regimul de sancţiuni, de restricţiile în planul operaţiunilor bancare.

Schimburile comerciale dintre cele două state, la nivelul lunii octombrie 2015, se ridicau, conform datelor CCIR, la 166,6 milioane de euro. Exporturile României erau în valoare de 157,88 milioane de euro, iar importurile atingeau 8,72 milioane de euro.

Conform informaţiilor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la data de 31 decembrie 2015, Iranul nu se regăsea în topul celor 50 pe ţări de rezidenţă a investitorilor cu participare străină la capitalul social. La 25 februarie 2016, conform SNIA, în România se regăsesc 164 de companii active cu cifra de afaceri mai mare de 1.000 de lei, care au un capital social iranian de două milioane euro.

Forumul a avut loc în contextul vizitei la Bucureşti a ministrului Afacerilor Externe al Republicii Islamice Iran, Mohammad Javad Zarif. AGERPRES/ (AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.