Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 11 oct /Agerpres/ - În industria auto există un potenţial deosebit de colaborare între România şi Slovacia, dar pot exista progrese şi în alte sectoare, a arătat preşedintele României, Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis marţi de consilierul prezidenţial pe probleme economice, Cosmin Marinescu, în cadrul Forumului de Afaceri Bilateral România - Slovacia.

"Între România şi Slovacia există un potenţial deosebit de colaborare în domeniul industriei auto. Slovacia a înregistrat în ultimii ani progrese remarcabile devenind un foarte important actor al industriei auto. În România, în ultimii 10 ani, industria auto a crescut de la circa 4 miliarde de euro la peste 20 de miliarde de euro în 2015. Putem avea asemenea progrese în în alte sectoare, cum ar fi sectorul IT şi al telecomunicaţiilor, acolo unde tinerii români sunt foarte bine pregătiţi şi reprezintă o resursă valoroasă pentru mediul de afaceri", a spus Iohannis.

Potrivit acestuia, Portul Constanţa trebuie să devină principalul port maritim pentru comerţul slovac.

"Vrem ca Dunărea să ne lege nu numai geografic şi cultural ci şi economic, iar Portul Constanţa să devină principalul port maritim pentru comerţul slovac. Vital în această direcţie este strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, un mecanism destinat dezvoltării economice şi sociale a macroregiunii dunărene. Vrem o colaborare mai strânsă între asociaţiile profesionale şi Camerele de Comerţ şi industrie dintre ambele ţării pentru identificarea de noi avantaje competitive şi noi oportunităţi de colaborare", a mai afirmat preşedintele Iohannis.

Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), la finalul lunii august, în România erau 644 de firme cu capital slovac, cu un capital social cumulat de peste 49,5 milioane de euro. În primele şase luni din acest an, potrivit Ministerului Economiei, România a înregistrat un deficit comercial de 247,5 milioane de euro. Valoarea totală a exporturilor depăşea 494,6 milioane de euro (+1,25%), iar cea a importurilor 742,1 milioane de euro (+13,8%). AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.