COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 oct /Agerpres/ - Ministerul Energiei va reacţiona cât de curând în cazul în care Consiliul de Administraţie al Romgaz nu va lua măsurile necesare în situaţia în care o parte din conducerea companiei este investigată într-un dosar penal, subliniind că "în ceea ce priveşte Romgaz timpul analizelor a cam trecut", a declarat ministrul de resort, Victor Grigorescu, la o emisiune televizată.

Grigorescu a explicat că măsurile în acest caz trebuie luate de Consiliul de Administraţie al companiei şi nu de către minister, însă a dat asigurări că instituţia are instrumente să intervină dacă CA nu va reacţiona.

"Cu siguranţă, în măsura în care această chestiune nu se va tranşa, avem inclusiv instrumente care vizează o reacţie faţă de Consiliul de Administraţie pentru că este responsabilitatea acestuia să se asigure - nu a ministerului, ci a celor care gestionează activitatea de zi cu zi a companiei - să se asigure că chestiunile de etică sunt puse în practică. Aştept să îşi facă datoria, să analizeze situaţia şi să vadă dacă această situaţie, această circumstanţă - şi anume că unii oameni din conducerea companiei sunt investigaţi într-un dosar - este compatibilă sau nu cu valorile companiei. (...) sigur că şi compania are o viaţă internă şi o manieră în care ei trebuie să îşi facă analizele. Dacă acest lucru nu se va întâmpla şi dacă nu vor lua măsurile necesare, vom interacţiona şi vom reacţiona şi noi şi asta se va întâmpla cât de curând, pentru că eu cred că şi în ceea ce priveşte Romgazul timpul analizelor a cam trecut", a spus Grigorescu, la Digi24.

Şeful de la Energie a dat asigurări că instituţia pe care o conduce va face cât de curând o analiză asupra acestei situaţii şi "va trage o concluzie".

"Cât de curând vom face o analiză cu privire la ceea ce se întâmplă acolo din această perspectivă a implicării unor oameni din conducerea într-un dosar şi vom trage o concluzie", a precizat el, subliniind că acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul mandatului.

Întrebat dacă ar propune demiterea acestor persoane în cazul în care ar face parte din Consiliul de Administraţie al Romgaz, Victor Grigorescu răspuns: "Din punctul meu de vedere, indiscutabil, şi lucrul ăsta l-am spus public".

''Am spus că mi se pare că nu este normal, deja cum ştiţi poziţia mea a fost clară încă de la începutul mandatului. Nu este singurul caz în care am reacţionat de această manieră şi nu este niciun dubiu. Am spus-o şi public că ăsta este un lucru pe care îl dezavuez cu cea mai mare tărie", a adăugat ministrul.AGERPRES/(AS-autor:Oana Tilică, editor:Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.