COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 5 oct / Agerpres/ - Un sistem extern de alertă timpurie pentru companiile în pericol de insolvenţă este elementul central al unui plan al Comisiei Europene pentru a reduce problema falimentelor în regiune şi a ajuta băncile să îşi recupereze creditele neperformante, transmite Reuters.

Creditele neperformante din bilanţurile principalelor bănci din zona euro se ridicau anul trecut la aproape 1.000 de miliarde de euro, aproximativ 9% din PIB-ul zonei euro, afectând capacitatea băncilor de a face profit de pe urma creditelor acordate companiilor. Datele furnizate de UE arată că numărul companiilor în insolvenţă a crescut după criza financiară din 2007-2008, în condiţiile în care jumătate din noile firme nu supravieţuiesc mai mult de cinci ani.

Pentru a rezolva această problemă, Comisia vrea să pună la punct norme comune în UE pentru a ajuta companiile să-şi restructureze afacerile şi să evite falimentul, potrivit unui proiect de act normativ consultat de Reuters. De asemenea, noile norme ar ajuta creditorii să îşi recupereze mai uşor împrumuturile.

Comisia vrea să introducă un sistem de alertă timpurie care implică "intervenţia externă" atunci când firmele manifestă primele semne de stres. Acest semnal de alarmă ar putea fi declanşat de bănci sau firme de contabilitate şi ar putea conduce la o restructurare în ideea de a salva părţile sănătoase ale unei afaceri. Ca o concesie făcută mediului de afaceri, Comisia propune o perioadă de graţie de patru luni pentru a permite companiilor să se restructureze fără a-şi plăti datoriile şi taxele dacă urmăresc o restructurare adevărată.

Însă, unii bancheri se opun unei astfel de prelungiri. "Patru luni este prea mult", a declarat un bancher subliniind că există deja o perioadă de graţie de 90 de zile în care firmele "pot sări" plata datoriilor înainte ca acestea să fie declarate neperformante.

Obiectivul Comisiei este să evite litigiile şi falimentele îndelungate urmând să se bazeze pe mediatori şi organisme de supervizare, în timp ce creditorii vor avea un cuvânt de spus în procesul de restructurare.

În ţările din Europa Occidentală numărul cazurilor de insolvenţă a scăzut de la un vârf de 193.000 de cazuri înregistrat în 2013, dar este de trei ori mai mare decât în 2007 în ţări precum Italia şi Portugalia. Între timp, ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor a crescut de trei ori în Italia până la aproape 18%, de aproape cinci ori în Portugalia şi de aproape şapte ori în Spania în perioada dintre 2007 şi 2015.

Propunerea Comisiei Europene, care va fi dezvăluită în data de 25 octombrie, va avea nevoie de aprobarea statelor europene şi a Parlamentului European înainte de a deveni lege, iar statele membre vor trebui să o transpună în legislaţia naţională. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor:Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.