COD GALBEN: 07-05-2025 ora 10 Intre 7 mai, ora 12 – 7 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 oct /Agerpres/ - Legea dării în plată nu este nici o lege socială, nici una de protecţie a consumatorului, potrivit concluziilor unui studiu de impact al Institutului pentru Politici Publice (IPP) asupra efectelor acestui act normativ la patru luni de la adoptare, prezentat miercuri într-o dezbatere publică la Facultatea de Drept din Bucureşti.

"Încă din aprilie 2016 avertizam asupra unor potenţiale probleme majore în aplicarea legii, probleme legate de lipsa unei viziuni a legii, am spus deja de dilema măsurii sociale versus lege de protecţie a consumatorilor, în realitate, din punctul nostru de vedere, nu este nici una, nici cealaltă", a declarat, miercuri, directorul IPP, Elena Tudose.

Ea a arătat că o altă problemă a legii este reprezentată de profilul celor care vor beneficia de pe urma aplicării ei - nu doar persoanele fizice cu probleme în a-şi achita creditele, ci şi societăţi comerciale.

"Printre primii care beneficiază de această lege nu sunt neapărat cei care nu mai fac faţă sarcinilor financiare, ci dimpotrivă, sunt oameni care notifică pentru darea în plată al doilea imobil, terenuri şi vin din zone ale ţării care nu sunt neapărat grevate de o situaţie economică precară. Este vorba de debitori cu plasamente imobiliare nerentabile, inclusiv terenuri", a explicat Elena Tudose.

Directorul IPP a precizat că Legea nu a rezolvat problema de fond - accesibilitatea unei locuinţe pentru cetăţeanul de rând sau soluţii reale pentru aceia care nu mai fac faţă sarcinilor financiare - ci, dimpotrivă, a avut un efect de bumerang.

"Legea privind darea în plată (...) a generat o serie de efecte serioase asupra politicilor de locuire în România, din păcate nu dintre cele mai fericite. Legea nu este o soluţie pentru debitorii cu probleme de solvabilitate, întrucât incumbă costuri suplimentare, iar finalitatea o reprezintă, practic, evacuarea locuinţei. Aşa cum anticipam din aprilie, această lege nu a dus la o îmbunătăţire a condiţiilor generale de trai, inclusiv cele de acces la o locuinţă, în schimb a reuşit să genereze o mulţime de notificări adresate instanţelor de judecată, respectiv ridicarea a numeroase excepţii de neconstituţionalitate. Un alt potenţial efect al legii, prea puţin discutat în acest moment, este impactul pe care această lege îl poate genera la nivelul atragerii investiţiilor străine, respectiv o serie de alte aspecte (...) legate de mărirea plafoanelor disponibile pentru creditele de tip Prima Casă şi pe presiunea pusă pe bugetul de stat în aceste condiţii, (...) potenţiala creştere a pieţelor de chirii şi, nu în ultimul rând, riscul de infringement din partea Comisiei Europene", a arătat Tudose.

Ea a mai explicat că numărul de potenţiali beneficiari ai legii anunţat la vremea respectivă de către iniţiatori era disproporţionat, mai mare decât în realitate.

"Deputatul de numele căruia este legată Legea dării în plată ne vorbea despre aproape 800.000 de familii care vor face acest lucru. Astăzi, la patru luni, vorbim de circa 4.000 de notificări de dare în plată, numărul oficial anunţat de Banca Naţională a României", a mai declarat directorul IPP.

Tudose a afirmat că legea nu face distincţie între cei care nu mai pot să-şi plătească creditul şi cei care nu mai vor, iar 10% notifică pentru dare în plată pentru cel puţin două imobile, sunt notificări şi din partea unor societăţi comerciale şi există şi notificări pentru darea în plată a unor terenuri.

Şeful Direcţiei de stabilitate financiară a BNR, Eugen Rădulescu, a arătat că 553 de debitori care au apelat la darea în plată au făcut-o pentru cel puţin două credite, un caz spectaculos fiind reprezentat de o persoană care a apelat la această procedură pentru opt credite.

Potrivit studiului IPP, aproape 90% dintre români apreciază necesitatea unei legi cu caracter social care să vină în sprijinul celor care nu pot suporta costurile unui credit, însă în realitate caracterul social al legii este diluat de lipsa alternativelor de locuire pentru cei care dau în plată imobilul cu destinaţie de locuinţă.

Cifrele arată că valoarea medie a unui credit dat în plată este de două ori mai mare decât valoarea medie a oricărui alt credit pentru achiziţie sau investiţie imobiliară, respectiv aproximativ 34.500 euro valoarea medie a creditului pentru investiţii imobiliare cu garanţii imobiliare, în timp ce valoarea medie a creditului notificat pentru dare în plată este de circa 64.000 de euro.

În cele patru luni au fost înregistrate 3.907 de notificări, dintre care au fost contestate 67%, în timp ce 7% au avut ca finalitate acte de dare în plată. Pe rolul instanţelor de judecată s-au înregistrat 2.634 de contestaţii ale băncilor.

IPP avertizează că această lege va duce la deteriorarea condiţiilor de locuit pe fondul iminentei creşteri a chiriilor, peste valoarea unei rate de credit pentru locuinţă.

"Dată fiind starea actuală a situaţiei locative din România - printre cele mai precare din Europa, darea în plată nu face altceva decât să agraveze problemele locative ale românilor, în special ale tinerilor, cărora le blochează practic accesul la un credit pentru achiziţionarea unei locuinţe. Prin comparaţie, darea în plată poate stimula însă dezvoltarea unei pieţe a chiriilor - un efect corelativ prea puţin analizat în prezent. În plus, darea în plată va avea efecte negative asupra fondului locativ (nu stimulează construcţia de locuinţe noi, de calitate)", se arată în studiul IPP. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.