COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 oct /Agerpres/ - Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a dinamitat încă de la început orice încercare de a purta o discuţie serioasă pe tema fondurilor europene, a afirmat, marţi, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, conform unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei.

Parlamentarul german s-a interesat de situaţia fondurilor europene în România, de stadiul lansării apelurilor de proiecte şi a declarat că apreciază 'deschiderea spre dialog şi progresele înregistrate de Ministerul Fondurilor Europene de la Bucureşti'.

La rândul său, Cristian Ghinea a dorit să afle cum funcţionează în Germania supravegherea parlamentară a activităţii ministerelor de specialitate.

Potrivit comunicatului, ministrul român şi-a exprimat regretul cu privire la faptul că în România predomină circul şi scandalurile politice în locul discuţiilor aplicate, care să conducă la soluţii tehnice pentru probleme punctuale.

'Din păcate, în politica românească, dialogul real şi aplicat dintre unele comisii parlamentare şi ministerele de specialitate lipseşte cu desăvârşire. Este şi cazul nostru, la Ministerul Fondurilor Europene. Comisia de afaceri europene din Camera Deputaţilor a dinamitat încă de la început orice încercare de a purta o discuţie serioasă pe tema fondurilor europene', a spus Ghinea. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.