Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 sep /Agerpres/ - Obiectivul principal al lansării iniţiativei "Invest in Romania" este atragerea investiţiilor străine şi promovarea exporturilor, a declarat vineri preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, la lansarea evenimentului.

Conform unui comunicat al CNIPMMR remis AGERPRES, evenimentul "Invest in Romania", aflat la prima ediţie, este dedicat promovării oportunităţilor pentru investiţii, la nivel regional, precum şi stimulării exporturilor româneşti. "Invest in Romania" este organizat în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

"Acest eveniment este un proiect al mediului de afaceri în colaborare cu reprezentanţii administraţiei publice şi are ca obiectiv principal atragerea investiţiilor străine şi promovarea exporturilor. Evenimentul se înscrie în seria de iniţiative ale CNIPMMR împreună cu Programul de Guvernare 2016-2020 al mediului de afaceri, printre ale cărui obiective se află obligativitatea ca, prin lege, toate delegaţiile organizate la nivel guvernamental care vizează misiuni economice să implice în componenţă o echipă de oameni de afaceri, înfiinţarea unui departament în cadrul autorităţilor publice locale de tipul One Stop Shop dedicat investiţiilor strategice, debirocratizarea masivă a sistemului şi înfiinţarea unui Birou de atragere de investiţii şi promovarea exportului', a spus Florin Jianu.

Potrivit reprezentanţilor CNIPMMR, evenimentul "Invest in Romania" este primul dedicat mediului de afaceri în cadrul cărora antreprenorii au avut posibilitatea de a interacţiona direct cu ataşaţii economici ai României din Marea Britanie, Mexic, Germania, Austria, Spania, Italia sau Turcia, care au pus la dispoziţia oamenilor de afaceri date legate de specificul economic al diverselor pieţe, interesul şi posibilităţile de export pentru firmele româneşti sau tendinţele existente în ţările de referinţă pentru anumite sectoare de activitate.

Evenimentul a prilejuit şi o serie de întâlniri tematice organizate sub forma unor grupuri de lucru (agricultură, industrie, energie şi mediu, parcuri industriale, turism, servicii, comerţ), care au vizat consolidarea şi îmbunătăţirea dialogului între mediul de afaceri şi autorităţile centrale şi locale. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.