Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 sep /Agerpres/ - Avem 26 de familii pe care s-au făcut anchete în urma cutremurului din Italia, pentru a putea intra în posesia sprijinului financiar aprobat de Guvern, iar 23 de dosare sunt în lucru, a anunţat, luni, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.

"În acest moment avem 26 de familii pe care am făcut anchete, 23 de dosare sunt în lucru, un dosar a fost deja trimis şi depus la Timiş. Avem 5 dosare care sunt complete şi urmează să fie depuse şi deci am început procedurile de angajare a sumelor care să fie transmise. Rămâne aici un aspect, ei vor banii cash pentru că nu au conturi bancare şi aici un lucru foarte important este că avem o ofertă din partea Consulatului ca ei să gestioneze cash sau din conturi deschise de alţi membrii ai familiei", a precizat Dragoş Pîslaru, la Digi 24.

Ministrul a explicată că, în premieră, există o echipă formată din psiholog, asistent social şi ataşatul de muncă care se duce pe teren şi face mini-anchete pentru a vedea realitatea de pe teren, respectiv eligibilitatea şi pentru ai ajuta pe oameni cu dosarele.

Copiii rămaşi orfani în urma decesului părinţilor în urma cutremurului din Italia produs în data de 24 august vor beneficia de un ajutor guvernamental în sumă de 6.000 de euro, potrivit unei hotărâri aprobate la finalul lunii august, în şedinţa extraordinară a Executivului.

Un ajutor în sumă de 1.000 euro va fi dat pentru fiecare persoană decedată din familie şi va fi acordată membrului supravieţuitor al familiei sau rudei până la gradul 2.

Hotărârea aprobată la începutul săptămânii trecute prevede şi "acoperirea cheltuielilor de spitalizare şi recuperare pentru cei care nu sunt incluşi în sistemul de asigurări şi ale căror cheltuieli nu sunt acoperite de statul italian".

Guvernul a aprobat şi un ajutor "în sumă de 10.000 euro pentru familiile sau persoanele singure ale căror locuinţe au fost distruse în proporţie de peste 50% şi îşi menţin reşedinţa în Italia, iar cuantumul cumulat al formelor de sprijin primite din partea statului român şi italian nu depăşeşte valoarea estimată a locuinţei".

"De acest sprijin vor beneficia şi persoanele care decid să se întoarcă în România", a precizat Guvernul.

Un alt ajutor decis în şedinţa de Guvern vizează acordarea unei sume de "3.000 euro pentru familiile sau persoanele singure care nu au locuinţă proprie, dar care nu mai au unde sta prin distrugerea imobilului unde locuiau, indiferent dacă rămân în Italia sau se întorc în România".

HG mai prevede un sprijin financiar "în sumă de 1.000 euro pentru o rudă până la gradul 2 care se deplasează în Italia pentru sprijinirea membrilor supravieţuitori ai familiilor afectate". De asemenea, actul normativ prevede un ajutor "în sumă de 3.000 euro pentru persoanele adulte apte de muncă care se întorc în România, în vederea sprijinirii acestora pentru reintegrare". AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.