COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 11 iul /Agerpres/ - Ministerul Finanţelor Publice a deschis, luni, o sesiune de înregistrare a cererilor de ajutor de stat, cu un buget de 638 de milioane de lei, în baza schemei pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, luni, AGERPRES.

'Ministerul Finanţelor Publice anunţă că de astăzi, 11.07.2016, a fost deschisă sesiunea de înregistrare a Cererilor de acord pentru finanţare în baza unor scheme de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Cererile se înregistrează până în 22.08.2016. Bugetul alocat este de 638 milioane de lei', se menţionează în comunicat.

Cererile, însoţite de documentele justificative, se transmit prin poştă, prin servicii de curierat cu confirmare de primire sau se depun personal la Registratura generală a ministerului, cu menţiunea 'Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014' înscrisă pe plic.

Potrivit comunicatului, cererile se înregistrează exclusiv în perioada 11.07 - 22.08.2016, iar cele depuse în afara acestei perioade se restituie întreprinderilor şi nu sunt luate în considerare în procesul de analiză.

Ministerul finalizează procesul de selecţie a cererilor de acord pentru finanţare în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data încheierii sesiunii de depunere şi publică pe site-ul său rezultatul procesului de selecţie.

'Ordinea înregistrării cererilor la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice nu are nicio relevanţă în procesul de selecţie. Cererile de acord pentru finanţare care nu au fost selectate în limita bugetului alocat sesiunii vor fi restituite întreprinderilor, prin poştă, cu confirmare de primire', se subliniază în comunicatul MFP.

În plus, analiza Cererilor de acord pentru finanţare selectate se realizează în termen de maximum 45 de zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul ministerului a rezultatului procesului de selecţie

'Obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă dezvoltarea regională, prin sprijinirea realizării investiţiilor cu importante efecte în economie. Se acordă sub formă de granturi, de la bugetul de stat, prin cheltuieli eligibile de natura activelor corporale şi necorporale, precum şi cele legate de închirierea construcţiilor aferente investiţiei iniţiale. Până în prezent, în baza schemei au fost aprobate 8 proiecte de investiţii pentru care a fost aprobat un ajutor de stat în valoare de 396,9 milioane lei şi care vor genera 2.528 noi locuri de muncă', se mai arată în comunicatul MFP. AGERPRES/(AS - autor: Ana-Maria Vasile, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.