Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 iul /Agerpres/ - Exporturile de miere în ţările intra şi extracomunitare au totalizat în primele trei luni din acest an 2.442 tone, în creştere cu aproape 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, când s-au cifrat la 2.235 tone, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

România a încasat din exportul de miere 9,18 milioane de euro în primul trimestru, cu 14% mai mult decât în perioada similară a anului trecut când livrările pe piaţa externă au adus un plus de 8,06 milioane de euro.

Pe de altă parte, valoarea importurilor de miere în perioada menţionată a depăşit 1,93 milioane de euro, pentru o cantitate de 775,5 tone, în timp ce în perioada similară a anului trecut a totalizat 1,5 milioane de euro pentru 734 tone de miere aduse de pe piaţa externă.

La mijlocul lunii iunie, apicultorii români au solicitat sprijinul Ministerului Agriculturii pentru a face faţă "situaţiei disperate" din acest an, în care ploile excesive şi vremea nefavorabilă au redus semnificativ producţia de miere şi au afectat familiile de albine. Aceştia au susţinut că 2016 va fi un "an dezastruos", unul dintre cei mai slabi din ultimii 30 de ani.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a confirmat situaţia dificilă prin care trec apicultorii şi a anunţat că pregăteşte un ajutor financiar pentru acest sector.

Datele statistice arată că românii consumă, în medie, 450 - 500 de grame de miere pe an pe locuitor, un consum în creştere faţă de acum 10 ani, dar, comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia, ei se situează încă în coada clasamentului european.

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, şi deţine un efectiv de 1,47 milioane de familii de albine.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.