COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 iun /Agerpres/ - Termenul pentru plata subvenţiilor europene către fermieri va fi prelungit până la 30 septembrie, în condiţiile în care nu s-au putut efectua toate plăţile până la termenul-limită iniţial, 30 iunie, a declarat, joi, ministrul de resort, Achim Irimescu.

"Nu am putut efectua toate plăţile directe pentru fermieri până la 30 iunie. Ne vom încadra totuşi în cerinţa Comisiei Europene, potrivit căreia, pentru a nu plăti penalităţi, trebuie efectuate 80% din plăţi până la 30 iunie. Termenul se va amâna până la 30 septembrie pentru cei 100 sau 200 de fermieri cu probleme deosebite, care trebuie să se rezolve până atunci", a spus ministrul, prezent la conferinţa "Absorbţia finanţărilor europene - şansă de modernizare pentru România", organizată de ziarul Bursa.

El a amintit că, potrivit reglementărilor europene, începând cu 2020 nu se vor mai putea face plăţi directe fără cadastru.

"În prezent, din cele 15 milioane de hectare (de terenuri agricole - n.r.), doar 3 milioane de hectare în extravilan sunt cadastrate, deci situaţia este dezastruoasă", a subliniat Irimescu.

România a solicitat prelungirea termenului de plată a subvenţiilor europene din campania aferentă anului 2015, fără penalităţi, în condiţiile în care Comisia Europeană a anunţat în cursul lunii iunie că statele membre pot solicita o astfel de prelungire până la 15 octombrie 2016, fără penalizarea fermierilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, remis, miercuri, AGERPRES.

"Am solicitat prelungirea, nu pentru a încetini ritmul în care se realizează plăţile, ci pentru a ne asigura că nu vor exista penalizări pentru fermierii români. Plăţile se realizează întru-un ritm alert, ştim cât este de important pentru toţi fermierii să primească banii cât mai repede", a afirmat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, citat în comunicat.

În data de 13 iunie, şeful MADR declara pentru AGERPRES că termenul pentru finalizarea plăţilor directe către agricultori va fi prelungit cu cel mult o lună peste termenul iniţial de 30 iunie, în urma adoptării deciziei la nivel european privind noul termen limită de 15 octombrie.

În cursul lunii iunie 2016, Comisia Europeană a anunţat că statele membre pot solicita o prelungire pentru plata subvenţiilor europene din campania 2015 către fermieri până la 15 octombrie 2016, fără ca acestea să suporte penalităţi. Măsura a fost luată ca urmare a dificultăţilor experimentate de mai multe Agenţii de Plăţi din statele membre în cadrul primului an de plăţi, din Noua Politică Agricolă Comună.

Totodată, până la 29 iunie 2016, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a asigurat la plată ajutorul excepţional, cu caracter temporar, acordat fermierilor din sectorul laptelui şi al produselor lactate, ajutor reglementat de HG nr. 160/16.03.2016, în sumă totală de 8.773.154 euro pentru un număr de 17.014 cereri, precum şi ajutorul excepţional în sectorul de creştere porcine în sumă de 2.372.804 euro pentru un număr de 241 de cereri.

Până la 30 iunie 2016, APIA va emite ordinele de plată pentru fermierii ale căror cereri unice de plată depuse în cadrul Campaniei 2015 au făcut obiectul controalelor pe teren.

Termenul-limită stabilit de regulamentele europene pentru plata subvenţiilor era 30 iunie. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.