COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 23 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

New York, 27 iun /Agerpres/ - George Soros, miliardarul recunoscut pentru speculaţiile pe lira sterlină din 1992, nu a pariat împotriva lirei înaintea votului privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar a făcut profit de pe urma altor pariuri care au legătură cu rezultatul votului, a declarat, luni, un purtător de cuvânt al omului de afaceri, transmite Reuters.

La referendumul organizat la finele săptămânii trecute, 51,9% dintre alegătorii din Marea Britanie au votat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană.

"George Soros nu a speculat împotriva lirei şi a susţinut ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. În realitate, George Soros a adoptat o poziţie 'long' pe lira sterlină până la vot. Cu toate acestea, din cauza perspectivelor sumbre de pe pieţele mondiale, George Soros a făcut profit de pe urma altor investiţii", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al omului de afaceri.

Înainte de referendumul de săptămâna trecută, George Soros a avertizat că un vot în favoarea Brexit ar duce la o depreciere a lirei sterline cu 15% şi posibil chiar cu peste 20%. Vineri, după anunţarea rezultatului referendumului, lira sterlină s-a depreciat la un moment dat cu peste 10%, comparativ cu dolarul american, ajungând la 1,33 dolari pentru o liră, cea mai scăzută valoare din ultimii 31 de ani.

În 1992, Soros a făcut profit de un miliard de lire de pe urma pariurilor pe lira sterlină. Atunci Soros a utilizat fondul Quantum Fund pentru a paria că lira sterlină este supra-evaluată în raport cu marca germană. Speculaţiile lui Soros au forţat Guvernul britanic John Major ca în data de 16 septembrie 1992, denumită popular "miercurea neagră" (Black Wednesday), să retragă lira sterlină din mecanismul European Exchange Rate Mechanism (ERM) pentru că nu a putut menţine lira la nivelul convenit în limitele ERM. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.