Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 iun /Agerpres/ - Impactul Brexit este foarte divers şi nu întotdeauna negativ, iar în aceste zile pieţele bursiere sunt bune pentru cei care cumpără, a declarat vineri pentru AGERPRES, Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori Bucureşti.

"Câteva gânduri după votul din Marea Britanie: În primul rând, confirmă cât de adevărată este zicala că singurul lucru sigur în viaţă este schimbarea. În al doilea rând, în ceea ce priveşte lumea investiţiilor, implicaţiile negative inevitabile din punct de vedere politice pentru UE pot produce o schimbare în atitudinea investitorilor şi a instituţiilor financiare. Raţionamentele, punctele de vedere şi opiniile pot fi formate mai mult în modul "de la caz la caz" şi nu pe un set restrâns de indicatori globali, aceasta din urmă fiind tipică pentru capitalismul global. Acest lucru ar fi o schimbare bună pentru ţări precum România. În al treilea rând, rolul Londrei ca centru financiar global va fi consolidat, pentru că City-ul nu va fi supus constrângerilor birocratice ale UE şi direcţiei copleşitoare către supra-reglementare. Pe scurt, impactul Brexit este, în opinia mea, foarte divers şi nu întotdeauna negativ. Oricum, aceste zile în pieţele bursiere sunt bune pentru cei care cumpără", a spus Ludwik Sobolewski.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere puternică şedinţa de tranzacţionare de vineri, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, consemna o depreciere de 6,12%, după aproximativ un sfert de oră de la debutul tranzacţiilor. În jurul orei 12 indicele BET recuperase din pierdere şi arăta o scădere de peste 3%.

Conform rezultatelor definitive anunţate vineri, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului iar rata de participare la vot a fost de 72,2%. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.