COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 10 – 19 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 iun /Agerpres/ - Turismul românesc ar putea consemna o creştere de cel puţin 18% în 2016, care ar deveni astfel cel mai bun an de după 1989, a declarat, joi, Anca Pavel-Nedea, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), în cadrul conferinţei internaţionale "Managementul integrat al calităţii pentru destinaţiile turistice: cheia pentru competitivitate".

"Sunt optimistă şi cred că putem să ajungem la o creştere de minimum 18%, chiar de 23-25% pentru perioada de vară şi cumulat de la începutul anului", a spus preşedintele ANT.

Întrebată dacă acest lucru înseamnă că 2016 va fi cel mai bun an de după Revoluţie pentru turismul românesc, ea a răspuns: "Noi în industrie nu îndrăznim să spunem asta cu voce tare, dar asta ne dorim. Sperăm ca 2016 să ne ajute şi cu vremea bună şi, cu implicarea tuturor, să ajungem în acest an la cel mai bun an".

Pavel-Nedea a arătat că, pentru primele patru luni ale anului, industria a avut o creştere de 15%, ceea ce este o creştere semnificativă, având în vedere faptul că nu este perioada cea mai bună din an.

"Înnoptările au avut o creştere de 13%, iar în unităţile de cazare clasificate a fost un grad de ocupare de 22%. Sosirile străinilor au fost în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă. Ştiu că am început greu, dar comparativ cu alte ţări creşteri atât de mari înregistrează doar câteva ţări", a arătat ea.

Anterior, în cadrul aceleiaşi conferinţe, Taleb Rifai, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), a arătat că regula de aur în turism este să fie investită în promovare o sumă de cel puţin 1% din veniturile realizate. În acest sens, Anca Pavel-Nedea a arătat că încasările se ridică la 1,8 miliarde de euro, însă bugetul de promovare pentru acest an este de doar două milioane de euro.

"Minimul necesar este de 5 milioane de euro. Pentru următorii patru ani s-a luat în considerare alocarea unui buget minim anual de circa 5 milioane de euro", a adăugat preşedintele ANT.

Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT), în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), organizează joi Conferinţa Internaţională "Managementul integrat al calităţii pentru destinaţiile turistice: cheia pentru competitivitate".

Acest eveniment, de o importanţă majoră pentru turismul naţional şi internaţional, îşi propune, prin tematica abordată, să promoveze şi să dezvolte la nivel internaţional noul trend în domeniul turistic, legat de organizaţiile de management al destinaţiilor, care presupune o viziune integrată a tuturor elementelor care definesc şi conturează o destinaţie turistică. La toate aceste discuţii participă peste 100 de oficiali ai industriei turistice internaţionale. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.