Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 31 mai /Agerpres/ - Orange SA, cel mai mare operator de telecomunicaţii din Franţa, a început discuţii neoficiale cu Millicom International Cellular SA pentru a achiziţiona unele operaţiuni ale companiei din Africa, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Compania franceză ia în considerare cumpărarea operaţiunilor Millicom din Senegal, Ghana şi Ciad. De asemenea, Orange caută noi oportunităţi în estul Africii, după ce a acceptat în noiembrie să vândă participaţia sa de 70% în Telkom Kenya către Helios Investments, susţin sursele.

Un purtător de cuvânt al Orange nu a comentat informaţia în timp ce un reprezentant al Millicom a precizat că nu comentează în privinţa zvonurilor şi speculaţiilor.

Luni, acţiunile Millicom au urcat cu 3,6%, la 486,90 coroane, la Bursa de la Stockholm, în timp ce titlurile Orange au scăzut cu 1%, la 15,43 euro, la Bursa de la Paris.

Un acord cu Millicom va sprijini ambiţiile de creştere ale Orange, după eşecul încercării de a prelua rivala franceză Bouygues SA, pentru 11,2 miliarde de dolari.

În februarie, Millicom a acceptat să vândă companiei Orange activele sale din Congo, pentru 160 milioane de dolari.

Millicom vrea să renunţe şi la activele sale din vestul şi centrul Africii, iar Orange ar putea fi interesat, susţin sursele,

Orange are deja operaţiuni în câteva state din vestul Africii, inclusiv Coasta de Fildeş, Camerun şi Senegal.

Luna trecută, Orange a anunţat că va investi 75 milioane de euro (85 milioane de dolari) în compania nigeriană de comerţ electronic Africa Internet Group (AIG) şi va deveni acţionar.

AIG, înfiinţată în 2012, are deja nume importante în rândul acţionarilor: Goldman Sachs, compania de telecomunicaţii MTN din Africa de Sud şi firma germană Rocket Internet.

AIG deţine câteva firme din 26 state africane, inclusiv Jumia, HelloFood, Jovago şi Lamudi.

"Prin această investiţie strategică, Orange are acum posibilitatea să deţină un rol cheie în comerţul electronic din Africa, care înregistrează o creştere rapidă", a afirmat şeful companiei franceze, Stephane Richard.

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, are 247 de milioane de clienţi, dintre care 185 de milioane abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro şi avea 155.000 de angajaţi la nivel mondial. Compania este lider de piaţă în România, cu 10,205 milioane de clienţi şi venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.