Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 mai /Agerpres/ - Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri lucrează, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, la o nouă schemă de ajutor de stat pentru proiecte de mici dimensiuni, astfel încât şi investitorii care nu au forţa necesară să se asocieze la proiecte mari să poată beneficia de ajutor, a anunţat luni Ministrul Economiei, Costin Borc.

"Ni se reproşează că am sprijinit mai mult dezvoltarea companiilor multinaţionale, oferind ajutor de stat unor proiecte mari la care capitalului românesc i-a fost greu să se asocieze. Împreună cu MFP, pregătim o nouă schemă de ajutor de stat, într-un cuantum ceva mai mic. Nu dorim discriminare între capitalul românesc şi cel străin, nici nu avem cum, dar ne gândim că există investitori care pot dezvolta proiecte mai mici şi să beneficieze şi ei de ajutor de stat. Dorinţa Guvernului din care fac parte este să sprijine producţia oriunde în România", a explicat Borc în cadrul conferinţei de prezentare a raportului de activitate al Consiliului Concurenţei.

El a vorbit, cu această ocazie, despre ajutoarele de stat acordate transparent, conform legislaţiei în vigoare, dar şi despre ajutorul de stat mascat de care au beneficiat companiile de stat de-a lungul ultimilor zeci de ani, fapt care a distorsionat concurenţa pe piaţă şi a dezavantajat companiile care au avut relaţii de afaceri cu întreprinderile de stat, dar care nu şi-au încasat banii din aceste relaţii. "Lucrăm să descâlcim aceste aspecte care durează de zeci de ani şi care nu au făcut, deşi poate intenţiile au fost bune, decât să complice şi mai mult situaţia unor societăţi aflate acum în insolvenţă sau în pragul insolvenţei", a mai spus Borc.

În acest context, ministrul Borc a reamintit angajamentul Guvernului de a acţiona în sensul depolitizării companiilor de stat, însă a atras atenţia că acest lucru nu poate fi realizat în şase luni şi doar prin numirea unui CEO profesionist, ci durează câţiva ani şi trebuie să implice întregul personal.

"Favorizarea companiilor de stat, fie prin ajutor de stat mascat, fie prin relaţii privilegiate cu alte companii, canalizarea resurselor lor în scopuri politice, nu au făcut decât să decapitalizeze companiile cu care au intrat în relaţii de afaceri, au distorsionat procesul de achiziţii publice, prin licitaţii mai mult sau mai puţin corecte. Tot acest mecanism pentru a profesionaliza aceste întreprinderi sperăm să fie continuat de noul Guvern, astfel încât să întoarcă aceste aceste dezavantaje, care acum reprezintă o frână pentru economie, în motoare de dezvoltare prin stabilirea unei concurenţe sănătoasă în piaţă", a adăugat Costin Borc. AGERPRES/(AS - autor: Ana-Maria Vasile, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.