Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 mai /Agerpres/ - Ministerul Muncii are o iniţiativă legislativă prin care zilierii să iasă din economia gri printr-un sistem de tichete, impozitul urmând a se plăti la nivelul angajatului, a declarat, vineri, ministrul de resort, Dragoş Pîslaru.

"Avem o iniţiativă pe care sperăm să o vedem cât mai repede pusă în practică legată de zilieri, anume acele persoane care sunt în acest moment neînregistrate, lucrează în zona economiei gri şi încercăm să o ridicăm cu un sistem de vouchere, tichete. Sistemul nu este unul complicat. Pentru a putea crea o motivaţie ca lumea să-şi declare munca ar însemna ca, de exemplu, dacă eu mă duc să lucrez terenul cuiva, practic primesc un tichet de la persoana respectivă pentru munca pe care am efectuat-o. Tichetul respectiv are o valoare calculată. Deci, cam care este costul mediu pe oră de muncă înmulţit cu numărul de ore pe care îl am prestat. Eu, cel care vreau să plătesc acest tip de muncă, le iau de la o bancă, de la instituţiile care fac parte din sistem, iar cei care vor să şi le valorifice le duc la respectivele instituţii care sunt afiliate în sistem", a spus Pîslaru.

El a precizat că tichetele sunt purtătoare de taxe, dar angajatul va fi beneficiar de asigurări sociale.

"Tichetele sunt purtătoare de taxe, dar, pentru ca lumea să fie motivată să le folosească, au nişte facilităţi. În acest moment, neplătind nimic nu mă duc să taxăm toată munca cum este ea taxată în legislaţia în vigoare. Încerc să găsesc un model de echilibru care să motiveze declararea pe deoparte că dacă declari beneficiezi de drepturile legate de asigurările sociale. Deci dacă oamenii aceştia au un număr de zile pe an pe care lucrează cu tichete intră în sistemul de asigurări. Cel care plăteşte nu este impozitat, impozitul se aplică pe cel care primeşte venitul. Cel care primeşte venitul va plăti un impozit, care va fi mai mic decât cel care se plăteşte în momentul de faţă pentru muncă", a mai afirmat ministrul Muncii.

Potrivit acestuia, circa 700.000 de oameni ar urma, astfel, să iasă la suprafaţă din economia gri. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.