Bucureşti, 5 mai /Agerpres/ - Principiul de bază care ar trebui să se aplice în cazul unei legi ce ar conduce la eliminarea disparităţilor salariale este cel de remunerare egală pentru muncă de valoare egală, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Heinz Koller, director regional pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).

Acesta susţine că alinierea în sus a salariilor publice ar putea avea implicaţii asupra bugetului ţării şi, de aceea, este important ca procesul să fie planificat şi monitorizat printr-un dialog permanent între Guvern şi sindicate, în vederea asigurării unei viabilităţi fiscale şi economice.

În opinia lui Heinz Koller, este esenţial din punct de vedere al factorilor de decizie ca forţa de muncă să nu fie considerată un cost, ci o resursă în a cărei educaţie, sănătate, motivaţie şi abilitate ar trebui să se investească, în scopul de a spori productivitatea şi viabilitatea pe termen lung a sistemului economic.

Directorul regional pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii a mai vorbit în interviu despre piaţa muncii din România, modul în care Europa a reuşit să gestioneze până în prezent criza migranţilor şi modalităţile de integrare pe piaţa europeană a forţei de muncă.


AGERPRES: Guvernul român încearcă să elaboreze o lege care ar conduce la eliminarea disparităţilor salariale din sectorul public. Care sunt principiile de bază care ar trebui să se aplice?
Heinz Koller: Cred că principiul de bază care ar trebui să se aplice în acest caz - la fel ca în toate cazurile în care vorbim despre politicile salariale - este cel de remunerare egală pentru muncă de valoare egală, cum este prevăzut de Constituţia OIM şi, de asemenea, de Convenţia de Remunerare Egală a OIM numărul 100.

Înţeleg că acest lucru este principala problemă discutată în prezent între Guvern şi sindicatele din sectorul public. În acelaşi timp, alinierea în sus a salariilor publice ar putea avea implicaţii asupra bugetului ţării şi, de aceea, este important ca acest proces să fie planificat şi monitorizat printr-un dialog permanent între Guvern şi sindicate în vederea asigurării viabilităţii fiscale şi economice a procesului.

În special, este în interesul ambelor părţi să menţină un echilibru între creşterile salariale şi nivelul de ocupare în sectorul public, care este necesar pentru ca statul să-şi îndeplinească funcţiile.

AGERPRES: Care ar fi câteva criterii pe baza cărora poate fi realizată o creştere a salariilor în sistemul public?
Heinz Koller: În ultimii ani, atenţia OIM a fost concentrată asupra necesităţii de a stabili salarii minime decente, care să ţină seama atât de nevoile lucrătorilor şi familiilor acestora, cât şi de factorii economici, şi să asigure extinderea principiului plăţii egale pentru muncă de valoare egală. Dincolo de acestea, salariile ar trebui să fie stabilite, în principal, prin negocieri colective.

Factorii principali care se iau de obicei în considerare pentru ajustarea nivelului salariilor publice sunt, pe de o parte, variaţiile costului de trai şi, pe de altă parte, factori economici şi bugetari. Acest lucru ar trebui să fie făcut în scopul de a asigura tuturor o parte corectă din roadele progresului.

AGERPRES: Salariile mici au fost de ani de zile unul dintre cele mai importante avantaje ale economiei româneşti. Cum este posibil ca salariile să crească fără a afecta economia?
Heinz Koller: Este adevărat că salariile reprezintă un cost pentru întreprinderi şi o variabilă esenţială pentru competitivitatea întreprinderilor. În acelaşi timp, salariile mai mari sunt necesare pentru a îmbunătăţi nivelul de trai. Şi, din moment ce salariile reprezintă o sursă importantă de venit pentru gospodării, salariile mai mari pot avea, de asemenea, un efect pozitiv asupra consumului gospodăriilor şi a cererii agregate în economia românească. Acesta este motivul pentru care, în ceea ce priveşte salariile, o abordare echilibrată este necesară.

De asemenea, costurile forţei de muncă sunt doar o dimensiune a factorilor care influenţează investiţiile străine. Aplicarea metodologiei OIM pentru Mediu Favorabil pentru Dezvoltarea Durabilă a Întreprinderii (Enabling Environment for Sustainable Enterprises - EESE) - inclusiv în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est - a arătat cum alţi factori pot fi la fel sau mai importanţi pentru dezvoltarea durabilă a sectorului privat, cum ar fi stabilitatea economică, socială şi politică, buna guvernare, disponibilitatea de competenţe, o infrastructură bună, accesul la credite, eficienţa şi transparenţa administraţiei publice.

În ultimul raport "Doing Business" al Băncii Mondiale - care urmăreşte să clasifice ţările pe baza mediului lor propice pentru investiţiile private - ţările care sunt clasate în partea de sus nu sunt cele în care salariile sunt mici, dar cele în care dialogul social şi bunăstarea socială sunt bine dezvoltate, cum ar fi ţările scandinave. Este esenţial ca, din punct de vedere al factorilor de decizie, forţa de muncă să nu fie considerată un cost, ci o resursă în a cărei educaţie, sănătate, motivaţie şi abilitate sistemul economic ar trebui să investească, în scopul de a spori productivitatea şi viabilitatea pe termen lung a sistemului economic.

AGERPRES: Cum credeţi că Europa a reuşit să gestioneze până acum criza migranţilor?
Heinz Koller: Nu există nicio soluţie uşoară a crizei migranţilor, dar nu avem alta decât încercarea de a găsi modalităţi de rezolvare, deoarece este vorba despre o criză umanitară. Dialogul între partenerii europeni şi ţările de tranzit este esenţial pentru a limita fluxul de refugiaţi. Recent au fost înregistrate unele progrese, dar există, de asemenea, necesitatea de a convinge opinia publică din Europa că primirea migranţilor ar putea fi un element pe termen lung pentru majoritatea economiilor europene. Acest lucru necesită o mulţime de a explicaţii, mai ales în ţările gazdă cu un nivel ridicat al şomajului şi salarii mici.

Cu toate acestea, cred că răspunsul nostru nu ar trebui să fie ca fiecare ţară în parte să ia măsuri drastice pentru a preveni intrarea refugiaţilor de la frontierele lor, deoarece aceasta ar putea alimenta traficul de persoane şi exploatarea. În cele din urmă, toţi ar pierde.

AGERPRES: Cât timp va dura integrarea migranţilor în piaţa europeană a muncii?
Heinz Koller: Nu se poate vorbi de "o singură piaţă europeană a muncii". Perspectivele pentru noii veniţi în Europa vor depinde de opţiunile politice din ţările lor gazdă şi de performanţele economice şi ale pieţei muncii.

În al doilea rând, va trebui să se facă o distincţie între accesul pe piaţa muncii şi integrarea pe piaţa forţei de muncă. Integrarea cu succes pe piaţa forţei de muncă implică mai mult decât accesul la un loc de muncă; implică o participare reală, pe termen lung şi de calitate. Migranţii care nu sunt în măsură să îşi menţină locurile de muncă şi progresele de pe piaţa muncii, din motive independente de voinţa lor, nu trebuie sa fie consideraţi ca fiind pe deplin integraţi în piaţa muncii.

Studiile OIM întreprinse în şase ţări ale Uniunii Europene (Republica Cehă, Germania, Franţa, Spania, Suedia, Marea Britanie), între 2012 şi 2014, au arătat următoarele: primii câţiva ani de la sosire sunt deosebit de importanţi pentru perspectivele pe termen lung ale imigranţilor. Integrarea are loc pe parcursul mai multor decenii, dar eşecul noilor imigranţi de a intra pe piaţa forţei de muncă timpuriu, în ocupaţii în concordanţă cu abilităţile lor şi în sectoare care oferă oportunităţi pentru avansare în carieră, poate avea un "efect de cicatrice", care persistă în timpul carierei unui lucrător. Prin urmare, investiţiile pentru a sprijini intrarea pe piaţa muncii în timp util şi punere a imigranţilor pe o cale spre o mobilitate ocupaţională ascendentă aduc beneficii pe termen lung.

Traiectoriile de pe piaţa muncii ale imigranţilor nou sosiţi depind de o serie de factori. Acestea includ capacitatea lor de a depăşi un set complex de bariere, cum ar fi de competenţă lingvistică limitată, necunoaşterea instituţiilor locale pe piaţa forţei de muncă şi a practicilor şi contacte slabe sau inexistente cu potenţialii angajatori.

În plus, o serie de factori structurali şi instituţionali importanţi influenţează încorporarea imigranţilor pe piaţa muncii: ritmul de creştere economică în primii ani la destinaţie va juca un rol important. La fel şi reglementările locale pe piaţa forţei de muncă şi instituţii cum ar fi serviciile de ocupare şi organizaţiile lucrătorilor), care creează sau elimină obstacolele din calea ocupării forţei de muncă a imigranţilor. Angajatorii locali pot întâmpina dificultăţi în evaluarea experienţei de muncă şi a calificărilor dobândite în străinătate etc.

AGERPRES: Cum aţi caracteriza piaţa europeană a muncii?
Heinz Koller: Pieţele forţei de muncă în ţările UE continuă să fie caracterizate printr-un nivel semnificativ de variaţie, chiar dacă în timpul crizei s-a realizat o anumită convergenţă. Rata de rotaţie a forţei de muncă variază între 15 şi 20%, cu mai puţină circulaţie în ţările care se confruntă cu provocări mai mari pe piaţa forţei de muncă, precum Grecia, Portugalia şi Italia, şi o circulaţie mai mare în ţările scandinave. Mai important, în ciuda diferenţelor mari ale ratei şomajului în ţările UE, mobilitatea intra-europeană a muncii este scăzută, în special în comparaţie cu mobilitatea inter-stat din SUA, estimată a fi de peste 10 de ori mai mare decât în Europa.

O problemă-cheie în acest sens este încă dificila armonizare a pieţelor forţei de muncă europene şi barierele în calea mobilităţii, care au fost întărite din nou de curând. În schimb, lipsa de flexibilitate nu pare a fi un obstacol major în Europa, având în vedere creşterea rapidă a ratei şomajului pe parcursul primilor ani de criză şi recentele reforme care au fost introduse în ţări, precum Spania, Grecia sau Italia.

AGERPRES: Cum aţi caracteriza piaţa muncii din România?
Heinz Koller: Conform unui studiu al OIM publicat în 2014, România este încă una dintre cele mai sărace şi mai inegale societăţi din Uniunea Europeană. Este adevărat că România a înregistrat cea mai mare scădere a inegalităţii veniturilor în rândul statelor membre ale UE în recenta recesiune, între 2007 şi 2010, dar acest lucru a fost din cauza reducerilor salariale din partea de sus mai mult decât a câştigurilor salariale în partea de jos.

Inegalitatea economică de durată este determinată în mod fundamental de un decalaj urban-rural: România are cea mai mare pondere a ocupării forţei de muncă în agricultură din UE şi un sector agricol puternic fragmentat, cu un număr mare de ferme mici. Sectorul de producţie pentru export din România a înregistrat o creştere rapidă în ultima decadă, ajutat de investiţii străine şi aderarea României la UE. Cu toate acestea, competitivitatea României se bazează în mare măsură pe costurile reduse ale forţei de muncă şi ar putea fi îmbunătăţită în continuare, în viitor, prin investiţii în diversificarea produselor şi creşterea calităţii.

În ciuda creşterii economice semnificative în ultimul deceniu, rata de ocupare a înregistrat creşteri mici. Rata şomajului este relativ scăzută. Cu toate acestea, dezavantajul este emigrarea mare în alte ţări, o rată scăzută de participare pe piaţa forţei de muncă şi, în plus, o pondere mare a ocupării în zona informală.

Pentru a realiza o creştere a ocupării formale, România ar putea avea nevoie să continue dezvoltarea sectorului serviciilor şi creşterea producţiei orientate spre export. Acest lucru ar implica o tranziţie la forţă de muncă salarizată pentru un număr mare de lucrători independenţi şi lucrători familiali, în prezent angajaţi în agricultura de subzistenţă. Cu toate acestea, mulţi români preferă să migreze spre ţările din Europa de Vest, în căutarea de locuri de muncă mai bine plătite, decât să caute locuri de muncă slab plătite acasă. Aceste fluxuri de migraţie sunt atât de semnificative, încât angajatorii din România au cunoscut o lipsă de personal în perioada de creştere economică.

AGERPRES: Ponderea salariilor în PIB a scăzut în ultimii ani în România. Care ar fi nivelul adecvat pentru România?
Heinz Koller: Declinul ponderii forţei de muncă se referă la scăderea ponderii din PIB care merge spre compensare a muncii. În România, ponderea forţei de muncă a scăzut considerabil începând cu 1990, de la aproximativ 75% din PIB la 45%. Această pondere este în prezent în mod substanţial mai mică decât media de aproximativ 55% în Uniunea Europeană. Deşi nu există niciun nivel ideal universal, aceasta ar putea fi o evoluţie îngrijorătoare. În cazul în care ponderea muncii este prea scăzută, poate duce la o creştere dezechilibrată şi redusă, pentru că un venit redus al gospodăriilor limitează consumul casnic şi poate descuraja, de asemenea, investiţiile.

O scădere a ponderii forţei de muncă indică, în general, faptul că productivitatea a crescut mai repede decât salariile. Măsurile drastice de consolidare fiscală, care au inclus o reducere cu 25% a salariilor din sectorul public, de asemenea, au contribuit la declinul ponderii salariale, deoarece angajaţii din sectorul public au o pondere mare în sectorul ocupării formale.

AGERPRES: Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai importante probleme cu care se confruntă actorii de pe piaţa forţei de muncă ?
Heinz Koller: În Europa, cea mai presantă problemă a pieţei muncii rămâne rata ridicată a şomajului, în special în rândul tinerilor. În zona euro, rata totală a şomajului a fost de peste 10% la începutul anului; pentru tineri (sub 25 de ani), rata şomajului a fost de 22%. Aceste cifre ascund diferenţe semnificative, ţări puternic afectate, cum ar fi Grecia, Spania sau Portugalia, au rate ale şomajului de 24,6, 20,5 şi, respectiv 12,2%, în timp ce altele, mai ales din Europa Centrală şi de Est, se confruntă cu o rată a şomajului de sub 7%.

La nivel mondial, motivul de îngrijorare este mai mult calitatea locurilor de muncă decât numărul acestora. La nivel global, rata şomajului era sub 6% în 2015 şi este de aşteptat să continue să scadă. Cu toate acestea, aproape 50% dintre cei care au un loc de muncă sunt consideraţi a fi angajaţi vulnerabili, fie lucrează pe cont propriu sau ca lucrător familial, fără a avea acces la asigurări sociale adecvate, siguranţă la locul de muncă şi condiţii de muncă reglementate.

Cea mai mare parte a acestui tip de muncă este concentrată în ţările cu venituri mici din Africa sub-sahariană, Asia de Sud şi unele ţări din America Latină. O creştere economică puternică în aceste regiuni pe parcursul ultimului deceniu a contribuit la îmbunătăţirea calităţii locurilor de muncă în multe dintre aceste ţări. Cu toate acestea, pe fondul încetinirii creşterii economice la nivel mondial, viitoarele progrese în reducerea locurilor de muncă vulnerabile ar putea fi mai moderate şi ar putea necesita eforturi politice suplimentare pentru asigurarea unor condiţii decente de muncă pentru toţi. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică)