Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 14 apr /Agerpres/ - Prim-vicepreşedintele Lukoil, Vladimir Nekrasov, i-a transmis ministrului român al Energiei, Victor Grigorescu, că Lukoil va continua lucrările de explorare în perimetrul Trident din Marea Neagră, unde evaluările preliminare arată prezenţa unor zăcăminte de gaze ce depăşesc 32 de miliarde de metri cubi, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, remis, joi, AGERPRES.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, s-a întâlnit miercuri, 13 aprilie, cu Vladimir I. Nekrasov, prim-vicepreşedinte al Companiei ruse Lukoil, aflat într-o vizită de lucru în România. În cadrul discuţiilor au fost abordate teme legate de producţia şi activitatea curentă a companiei Lukoil, invesţiile necesare pentru eficienţa energetică şi de mediu, precum şi perspectivele de dezvoltare viitoare ale rafinăriei Lukoil din Ploieşti.

Oficialul rus a prezentat şi o parte din programele viitoare ale companiei în România, punând accent pe continuarea activităţilor de explorare în cadrul Consorţiului din care mai fac parte firma americană PanAtlantic şi Romgaz a zăcământului de gaze Lira din perimetrul Trident din Marea Neagră, conform contractului de concesiune existent. În baza evaluărilor preliminare, rezervele de gaze evidenţiate până în prezent depăşesc 32 miliarde de metri cubi, iar cercetările vor continua atât prin lucrări de explorare seismică, cât şi prin noi forări cu sonda de prospecţiuni.

La rândul său, Victor Grigorescu a prezentat acţiunile întreprinse de Ministerul Energiei pe linia reactualizării Strategiei Energetice a României şi a subliniat atenţia pe care o acordă evaluării resurselor energetice, în care un rol important îl pot avea posibilele rezerve de hidrocarburi din Marea Neagră, se mai arată în comunicat.

Romgaz, Lukoil Overseas Atash Bv şi PanAtlantic Petroleum au încheiat două contracte de concesiune prin care au dobândit drepturi şi obligaţii de a exercita operaţiuni petroliere în două perimetre din Marea Neagră, EX29 Est Rapsodia şi EX30 Trident.

În toamna anului trecut, Romgaz anunţa că lucrările la sonda de explorare LIRA 1X, finalizate în octombrie 2015, au dus la descoperirea unui important zăcământ de gaze, situat în sectorul românesc al Mării Negre, din cadrul Perimetrului EX30 Trident. Rezervele ar putea depăşi 30 de miliarde de metri cubi, de circa trei ori mai mult decât consumul anual de gaze al României.

În prezent, cota de participare a Romgaz în Acordul de Concesiune este 10%, Lukoil deţine 72%, iar PanAtlantic Petroleum Ltd 18%.

La mijlocul lunii februarie, însă, cele trei companii au anunţat că au decis să renunţe la explorarea celuilalt perimetru avut în concesiune, respectiv EX29 Est Rapsodia.

"În acordul petrolier ce guvernează operaţiunile aferente perimetrului Rapsodia, partenerii au efectuat toate demersurile prevăzute în oferta câştigătoare, atât sub aspect fizic, cât şi valoric. Datele şi informaţiile obţinute nu au îndreptăţit partenerii să continue operaţiunile petroliere într-o fază suplimentară, prin asumarea unui nou program de explorare", au susţinut oficialii Romgaz.

"Este firesc, deşi nu de dorit, ca unele operaţiuni de explorare să nu se soldeze cu rezultatele scontate. Face parte din specificul activităţii şi este un risc asumat de către parteneri", au adăugat reprezentanţii companiei de gaze. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.