Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 mar /Agerpres/ - Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din domeniul Financiar - Bancar (CSALB) va degreva instanţele de judecată de litigiile dintre clienţi şi bănci, va asigura o modalitate echilibrată de rezolvare a disputelor dintre cele două părţi, iar credibilitatea îi va fi întărită după primele cazuri soluţionate, susţine preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Bogdan Pandelică.

"În primul rând, cred că, în conturarea unor practici corecte şi echilibrate, prima soluţionare, primele cazuistici ale conciliatorilor vor reprezenta cartea de vizită a acestei entităţi. Am încredere că lucrurile se vor derula într-un mod profesionist, cu reguli şi principii foarte clare, cunoscând boardul director", a declarat, marţi, preşedintele ANPC, în cadrul unei conferinţe de prezentare a CSALB.

Potrivit acestuia, normalizarea relaţiei dintre creditor şi consumator se poate realiza numai printr-o comunicare eficientă cu consumatorii, sprijinită de o informare completă, coerentă şi precisă. "În prezent, există o gamă largă de rezolvare a acestor probleme: medierea, instituţiile statului, ANPC, instanţa. (...) Soluţionarea alternativă a litigiilor este o nouă modalitate de rezolvare a disputelor, una amiabilă. Din punctul de vedere al caracterului amiabil, acest sistem nu reprezintă o noutate. Sistemul este diferit de mediere, în sensul în care conciliatorul nu realizează o negociere, ci aceasta ţine cont, în momentul în care formulează soluţia conform legislaţiei în domeniu, dacă aceasta a fost sau nu respectată. Asigurarea echidistanţei atunci când se analizează un caz este primordială, iar conciliatorul va trebui să îşi asigure rolul unui judecător, să privească din ambele perspective, să înlăture orice prejudecăţi", a mai spus Bogdan Pandelică.

Mai mult, acesta a explicat că noul centru poate degreva simultan instanţele, "care vor fi ocupate cu darea în plată şi cu insolvenţa persoanelor fizice". AGERPRES/(AS - autor: Ana-Maria Vasile, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.