Directiva europeană privind creditele ipotecare a intrat în vigoare

 •  Economie
1584 afişări

Comisia Europeană a salutat, luni, intrarea în vigoare a Directivei Europene privind creditele ipotecare, adoptată în data de 4 februarie 2014, care are drept obiectiv îmbunătățirea protecției consumatorilor pe teritoriul UE prin introducerea unor practici de creditare responsabile, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

d33007cb-2056-4bd0-9e17-a765e11eba49

"Acesta este un pas important spre îmbunătățirea informației consumatorilor și încurajarea unor practici de creditare responsabile", a declarat comisarul european pentru Servicii Financiare, Jonathan Hill.

Potrivit Executivului comunitar, consumatorii vor beneficia de informații mai clare și mai inteligibile odată cu introducerea unor formulare standardizate la nivel european, care vor permite debitorilor să înțeleagă mai bine riscurile asociate cu acordul lor de credit ipotecar, precum și să compare diferite oferte în căutarea celui mai bun produs care să răspundă nevoilor lor la cel mai bun preț. Cei mai vulnerabili consumatori vor fi protejați de supra-îndatorare prin standarde la nivel european pentru evaluarea credibilității aplicanților. De asemenea, Directiva introduce principii pentru autorizarea și înregistrarea intermediarilor de credite. Acei intermediari de credite care respectă un nou cod de conduită vor dobândi acces la un număr crescut de consumatori potențiali de pe piața unică. Acesta, la rândul său, va oferi creditorilor noi oportunități de afaceri și va fi un nou pas spre crearea unei pieței unice europene de creditele ipotecare.

Directiva 2014/17/EC nu se aplică contractelor încheiate înainte de 21 martie 2016. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au precizat că Legea privind darea în plată a imobilului nu reprezintă o transpunere a reglementărilor europene privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale.

AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres