Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 feb /Agerpres/ - Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel ALFA' îi solicită premierului Dacian Cioloş o întrevedere pentru a găsi cea mai potrivită soluţie în problema salarizării din sistemul bugetar în anul 2016, dar şi pentru anii următori, se arată în scrisoarea deschisă adresată premierului de federaţia sindicală.

Potrivit sursei citate, printr-un Memorandum cu tema 'Constituirea unui grup de lucru care să elaboreze proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice', aprobat în şedinţa de Guvern din 13 ianuarie 2016, a fost constituită comisia interministerială care trebuia să finalizeze, în principal, ceea ce era semnalat în documentul respectiv.

Astfel, în Memorandum se menţiona faptul că actualul sistem de salarizare prezintă o serie de disfuncţionalităţi, printre care: sistemul actual are la bază 110 clase de salarizare, din care 24 de clase sunt deja suprapuse ca nivel de salarizare, datorită, în primul rând, creşterii salariului de bază minim brut pe ţară; există niveluri diferite de salarizare pentru aceeaşi funcţie, atât în cadrul aceleiaşi instituţii, cât şi în instituţii diferite; salariile de bază ale unor persoane care au vechime în muncă sunt egale cu cele ale persoanelor nou-angajate, fără vechime în muncă, datorită majorărilor succesive ale salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 600 lei, cât era în anul 2010 la 1.250 lei, cât va fi în anul 2016.

De asemenea, se arăta că salariile de bază ale unor persoane angajate cu studii superioare se situează la acelaşi nivel cu salariile de bază ale persoanelor angajate pe studii medii, datorită majorării salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, că avansarea personalului în gradaţie se face o dată la 5 ani, în funcţie de vechimea în muncă, precum şi lipsa unor criterii de performanţă ce pot fi avute în vedere la promovarea personalului bugetar şi la stabilirea premiilor individuale pentru rezultate deosebite în activitatea profesională, din fondul de premiere constituit.

'În vederea eliminării disfuncţionalităţilor apărute în aplicarea Legii-cadru nr.284/2010, este necesară elaborarea unui nou proiect de lege de salarizare a personalului plătit din fonduri publice', se preciza în Memorandumul parafat în ianuarie 2016.

În acest context, CNS 'Cartel ALFA' solicită o întrevedere între primul ministru, Dacian Cioloş, şi membrii comisiei interministeriale în vederea stabilirii celei mai potrivite soluţii pentru rezolvarea problemei salarizării din sistemul bugetar.

'Ne aflăm în data de 22 februarie 2016 şi proiectul de lege a salarizării care ar trebui să elimine disfuncţionalităţile apărute în aplicarea Legii-cadru 284/2010, semnalate în negocierile de până acum, nu a fost înaintat comisiei constituite în vederea finalizării şi aplicării paşilor necesari promovării acestuia (dezbatere publică, aviz CES, aviz Consiliul Legislativ, promovare Parlament). Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel ALFA' vă solicită, domnule Prim Ministru, ca, în acord cu obligaţiile asumate prin Memorandum, să stabiliţi, de urgenţă, o întrevedere cu membrii comisiei interministeriale, în cadrul căreia să discutăm şi să finalizam, de comun acord, cea mai potrivită soluţie pentru rezolvarea problemei salarizării în sistemul bugetar pentru anul 2016 şi in viitor', subliniază organizaţia sindicală.AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.