Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 11 feb /Agerpres/ - Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Diaconu, a anunţat, joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu îşi va da demisia din funcţie şi aşteaptă să fie demis, întrucât cineva trebuie să-şi asume consecinţele acestei măsuri.
"Astăzi, şi în zilele următoare, lucrez împreună cu echipa ANAF la întocmirea unui memoriu cu toate documentele anexate pe care-l vom depune parchetului şi pe care îl vom face public. În ce priveşte solicitarea doamnei ministru Dragu, de a îmi prezenta demisia, precizez că nu îi voi da curs, întrucât doresc să fiu demis din funcţie, astfel încât, la finalizarea acestui dosar, cineva să-şi asume consecinţele acestei măsuri", a spus Diaconu, într-un comunicat de presă remis, joi, AGERPRES.
El a precizat că marţi i-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile în dosarul instrumentat de procurorul Doru Florin Ţuluş, "constând într-un pretins abuz în funcţie şi favorizarea făptuitorului".
"Menţionez faptul că am solicitat să fiu audiat, reţinut sau arestat, pentru clarificarea cu celeritate a acestui dosar kafkian. Singura acuzaţie care mi se aduce, atât mie, cât şi vicepreşedintelui ANAF, este aceea că am emis două circulare nelegale, prin care am dispus suspendarea deciziilor de impunere privind plata CASS pentru dobânzile acumulate de alocaţiile copiilor depuse în conturi, precum şi pentru persoanele realizatoare de venituri modice. Reamintesc opiniei publice că anomalia prevăzută în Codul Fiscal a făcut ca aplicaţia informatică să trimită decizii de impunere de sute de lei pentru venituri de 2-3 lei, întrucât CASS-ul se calcula la venitul minim şi nu la venitul efectiv, potrivit legii", a explicat Diaconu.
De asemenea, el spune că a aflat "cu stupoare" că procurorul Ţuluş consideră că a suspendat emiterea acestor decizii care vizau sute de mii de copii şi persoane cu venituri modice "pentru a ajuta, de fapt, un grup restrâns de câteva sute de persoane pentru nişte sume de sute de mii de ori mai mici decât cele pe care le-ar fi plătit părinţii copiilor şi bătrânii cu dividende de 2-3 lei rezultate din acţiunile deţinute în urma vestitei cuponiade".
"Reamintesc faptul că solicitarea de remediere a acestei aberaţii fiscale a venit chiar din partea prim-ministrului şi a ministrului de Finanţe de la acea vreme. De asemenea, reprezentaţi ai instituţiilor care au propria Casă de Sănătate pentru Ordine Publică, Siguranţă Naţională şi Autorităţi Judecătoreşti mi-au atras atenţia în mod imperativ că, în urma emiterii acestor decizii, identitatea unora dintre angajaţii acestora să fie deconspirată, în relaţia cu Fiscul. Revenind la logica kafkiană a organului de cercetare penală, opinia publică trebuie să ştie că acesta consideră că nu trebuia să suspendăm prin circulare emiterea deciziilor de impunere pentru sute de mii de copii şi persoane cu venituri modice, întrucât nu există un temei legal, făcând totodată o banală confuzie în ce priveşte diferenţa dintre suspendarea emiterii unui titlu de creanţă şi anularea unei creanţe bugetare, apanaj al iniţiativelor legislative ale MFP şi ale Guvernului", mai spune preşedintele ANAF. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Oana Tilică)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.