COD GALBEN: 20-06-2025 Intre 07:00 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Slatina, 9 feb /Agerpres/ - Alro SA, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a semnat marţi un acord de împrumut în valoare de 60 de milioane de dolari cu Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB), informează un comunicat de presă al instituţiei financiare.

Împrumutul va permite Alro să-şi realizeze programul de investiţii pe 2016 concentrat pe creşterea eficienţei operaţiunilor sale, reducerea dependenţei energetice şi îmbunătăţirii competitivităţii.

"BSTDB continuă să îşi sprijine ţările membre în actualul context global de creştere redusă. În linie cu strategia băncii vizând creşterea portofoliului în România, suntem încântaţi să ajutăm Alro să îşi implementeze ambiţiosul program de investiţii într-un moment dificil. Mai mult, finanţarea noastră va contribui la extinderea Alro şi va ajuta compania să creeze noi locuri de muncă în România", a declarat preşedintele BSTDB, Ihsan Ugur Delikanli.

"Creditul pe care l-am obţinut de la BSTDB va sprijini programul nostru de continuare a investiţilor în tehnologie modernă, creşterea capacităţii de producţie şi a calităţii produselor noastre. Este important ca în perioadele turbulente de pe piaţă, instituţiile financiare internaţionale, precum BSTDB şi altele, să intervină ca factor suplimentar de stabilizare", a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie de la Alro, Marian Nastase.

Creditul acordat Alro are o maturitate de şapte ani, iar compania a garantat acest credit cu mai multe active fixe şi ipoteci. Firma de avocaţi Zamfirescu, Racoti & Partners a fost consilierul juridic al companiei.

România este membru fondator al BSTDB, alături de celelalte state membre ale Cooperării Economice la Marea Neagră (CEMN), respectiv Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Republica Elenă, Moldova, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina. Acordul de înfiinţare al băncii a fost semnat la 30 decembrie 1994 şi ratificat ulterior de Parlament prin Legea nr. 67/1996. România deţine în prezent 280.000 de acţiuni în valoare de 322 milioane de euro, respectiv 14% din capitalul subscris şi vărsat şi 9,34% din capitalul autorizat al BSTDB.AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.