România avea în decembrie cele mai mari salarii în sectorul energetic; cele mai mici, în hoteluri și restaurate

 •  Economie
427 afişări

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în sectorul fabricării produselor de cocserie și al produselor obținute din prelucrarea țițeiului (5.633 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.165 lei), potrivit unui comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS) remis, luni, AGERPRES.

08a952b7-07ce-42ce-abf4-8c3feb9f10e9

În luna decembrie 2015, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.930 lei, cu 10,2% mai mare decât în luna noiembrie 2015, iar cel net de 2.114 lei, în urcare față de luna precedentă cu 196 lei (+10,2%).

'Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,3%. Indicele câștigului salarial real (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum — n. r.) față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 114,4%. Indicele câștigului salarial real a fost de 110,1% pentru luna decembrie 2015 față de luna precedentă. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 159,4%, cu 14,6 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna noiembrie 2015', informează INS.

În luna decembrie 2015, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare față de luna noiembrie 2015.

Potrivit INS, creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net au fost influențate în unele activități economice și de încetarea contractelor de muncă/disponibilizările de salariați cu câștiguri salariale mici.

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură și exploatare forestieră , inclusiv pescuit și acvacultură (cu 43,9%), în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, extracția minereurilor metalifere, transporturi pe apă, activități de editare (între 35,5% și 40,0%), în transporturi aeriene, depozitare și activități auxiliare pentru transport, colectarea și epurarea apelor uzate, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport (între 21,5% și 29,5%), în industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, extracția cărbunelui superior și inferior, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, captarea, tratarea și distribuția apei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicații, cercetare-dezvoltare, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, alte activități extractive (între 15,0% și 19,0%).

INS precizează că scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna noiembrie 2015 de premii ocazionale, sume din profitul net și din alte fonduri.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net, de 6,1%, s-au înregistrat în activitățile auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), respectiv în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, de 2,3%, mai arată documentul citat.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în administrația publică (+10,7%), învățământ (+9,4%), respectiv în sănătate și asistență socială (+4,0%) ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bărbuță, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres