Polonia a dat în judecată Gazprom din cauza prețului gazelor naturale

 •  Economie
816 afişări

Firma Polskie Gornictwo Naftowe i Gazownictwo SA, cel mai mare distribuitor de gaze naturale din Polonia, a demarat o acțiune juridică împotriva grupului rus Gazprom din cauza prețului gazelor naturale, informează RIA Novosti.

daf879a3-01dc-4fa3-97df-181a844acb44

Compania poloneză precizează că a decis să se adreseze justiției după ce anterior a cerut Gazprom să renegocieze prețul gazelor naturale livrate având în vedere evoluțiile de pe piața energetică.

'PGNiG a demarat o acțiune împotriva JSC Gazprom și Gazprom Export LLC la Curtea Internațională de Arbitraj de la Stockholm', se arată într-un comunicat publicat pe pagina de Internet a companiei poloneze. În comunicat se precizează însă că demararea procedurilor de arbitraj nu exclude derularea unor negocieri pentru ca cele două părți să ajungă la o înțelegere în afara curții.

PGNiG, o firmă de stat, cumpără anual din Rusia o cantitate de 10,2 miliarde metri cubi de gaze naturale, echivalentul a două treimi din consumul Poloniei, fiind unul dintre cei mai importanți clienți ai Gazprom din Uniunea Europeană.

În luna noiembrie 2014, PGNiG a cerut Gazprom și subsidiarei sale Gazprom Export să revizuiască prețul gazelor naturale livrate Poloniei din cauza evoluțiilor de pe piețele energetice. Aceasta după ce în anul 2012, Gazprom a redus prețul gazelor furnizate PGNiG până la 570 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, în conformitate cu un contract pe termen lung care se întinde până în 2022.

AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres