Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 21 ian /Agerpres/ - Consumul naţional de energie electrică a crescut în aceste zile geroase la niveluri record de peste 9.400 de MW, potrivit datelor Transelectrica, în condiţiile în care, într-o zi normală de iarnă, consumul nu depăşeşte 9.000 de MW.

Astfel, ieri (miercuri), în intervalul orar 18,00-19,00, în vârf de consum, la nivel naţional s-au utilizat 9.484 de MW de energie electrică. Un astfel de nivel nu a mai fost atins din 1 februarie 2012, când, în acelaşi interval orar, consumul a fost de 9.487 de MW.

"Se pare vorbim de recorduri în aceste zile, în condiţiile în care, într-o zi de iarnă normală, consumul este de maximum 9.000 de MW. Pentru această seară, ne aşteptăm din nou la un nou vârf de consum foarte mare", a declarat, pentru AGERPRES, Octavian Lohan, directorul Dispeceratului Energetic Naţional.

El a precizat că au fost pornite grupuri suplimentare de producere a energiei electrice pe cărbune şi păcură, pentru acoperirea cererii.

"Nu au fost pornite toate grupurile de rezervă, încă avem capacităţi pe care le putem porni în cazul în care este nevoie", a mai spus Lohan.

La nivelul întregii zile de miercuri, 20 ianuarie 2016, consumul mediu a fost de 8.287 MW, cu 7,8% mai mare decât în aceeaşi zi a anului trecut. Cărbunele a fost principala resursă a zilei: 3.214 MW, urmat de energia hidro (2.203 MW), hidrocarburi (2.184 MW), nuclear (1.383), eoliene (139 MW), biocombustibili (51 MW) şi fotovoltaice (43 MW).

Joi, la ora 12.00, consumul la nivel naţional era 9.018 MW, iar producţia ajungea la 10.301 MW, diferenţa fiind reprezentată de exporturi. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.