COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 19 ian /Agerpres/ - Situaţia prezentată de reprezentanţii Ministerului de Finanţe la discuţiile pe tema salarizării unitare a fost calificată de preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, ca fiind "puţin alarmantă", în condiţiile care fondul de salarii din sectorul public ar urma să crească cu doar 12% în următorii patru ani.

"Urmează ca împreună cu Ministerul Educaţiei să facem un material pe care îl vom înainta. Desigur, sunt anumite lucruri care trebuie reparate. Avem o lege, 63/2011, care prezintă lacune, dar pe noi ne interesează ideea de fond, să vedem ce se întâmplă în viitoarea lege a salarizării în ceea ce priveşte creşterea salariilor. Ceea ce ne-a prezentat Ministerul Finanţelor este puţin alarmant şi anume că, în următorii patru ani, fondul de salarii pe total sector public ar urma să crească cu 12 procente. Imaginaţi-vă ce ar însemna să spunem noi oamenilor din sistem că până în 2019 salariile vor creşte cu 11% în învăţământ. Un profesor debutant ar ajunge de la 1.100 de lei la 1.200 de lei. Ar fi dezastruos", a afirmat Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii.

Potrivit sursei citate, lucrurile nu sunt foarte clare nici în ceea ce priveşte criteriile de performanţă, însă acestea vor fi lămurite în zilele următoare.

"Eu cred că în învăţământ, cel puţin, trebuie ţinut cont de activitatea la clasă. Trebuie să ne raportăm la performanţele din activitatea didactică. Indicatorul cel mai important ar fi progresul şcolar al elevului. Numai că în momentul de faţă nu există mecanisme stabilite pentru a cuantifica corect. Dascălii nu sunt speriaţi de performanţă, ca să ne înţelegem, dar trebuie găsite întâi mecanisme foarte clare, obiective, ca să nu apară derapaje, dar numai în momentul în care Ministerul Educaţiei va găsi pârghii în aşa fel încât să se poată măsura progresul şcolar, pentru că şcolile diferă de la un mediu la altul. Nu cred că poţi să compari şcolile din mediul urban cu cele din mediul rural. Cred că aceste criterii de performanţă pot fi eventual aplicate în ceea ce priveşte acordarea unor premii. Dacă viitoarea lege a salarizării va cuprinde şi acordarea unor premii, aşa cum era în proiectul pe care Ministerul Muncii îl are acum, un premiu de 5% la fondul de salarii, atunci se pot găsi criterii pe baza cărora oamenii să primească diferenţe în plus", a explicat Hăncescu.

Preşedintele FSLI a subliniat că aceste stimulente nu pot fi aplicate la salariul de bază astfel încât un director să stabilească salarii diferite pentru profesori cu acelaşi grad didactic şi aceeaşi vechime.

La rândul său, Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, a declarat că venise la discuţii cu obiectivul de a menţine vechea lege a salarizării unitare din care să fie extrase "părţile rele", iar în prezent se doreşte elaborarea unui nou proiect de lege, deoarece vechiul proiect este considerat nesustenabil financiar de către Ministerul de Finanţe.

De asemenea, Marius Sepi, prim-vicepreşedinte al Sanitas, a afirmat că unul dintre dezideratele celor 110.000 de salariaţi pe care îi reprezintă este rezolvarea de urgenţă a unor inechităţi apărute ca urmare a indeciziei guvernelor de a aplica Legea 284 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice.

"Ne găsim într-un punct mort pentru că unul dintre dezideratele pe care le cer 110.000 de salariaţi pe care îi reprezentăm este de a rezolva de urgenţă pe legea existentă acele inechităţi care au apărut tocmai datorită indeciziei guvernelor de a aplica Legea 284", a spus Marius Sepi.

Acesta consideră că nu ar trebui să apară o nouă lege, ci găsite soluţii în cadrul Legii 284 pentru rezolvarea inechităţilor.

Preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat marţi, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii, că toate ministerele şi federaţiile sindicale trebuie să vină până vineri cu observaţii şi propuneri de rezolvare a celor şase puncte care arată disfuncţionalităţi la legea actuală de salarizare, negocierile urmând să se încheie până pe 10 februarie.

"Conform celor stabilite de comun acord în comisie, a rămas ca până vineri toate ministerele, împreună cu federaţiile sindicale din domeniul lor de aplicabilitate, să vină cu observaţii, cu propuneri de rezolvare şi cu datele anexe la cele şase puncte din Memorandum care arată disfuncţionalităţi la legea de funcţionare actuală şi care să fie corectate. De asemenea, se înaintează criteriile de perfomanţă, de motivare a personalului de la nivelul fiecărui minister în parte, urmând ca săptămâna viitoare, ca să ne încadrăm în calendar, să fie luate în discuţie, comisia cu fiecare minister în parte, pentru a găsi soluţionări de rezolvare la problema respectivă", a spus Hossu.

Potrivit acestuia, negocierile ar trebui să se încheie în data de 10 februarie, urmând ca proiectul să fie pus în dezbatere până la începutul lunii martie, după care va fi înaintat Parlamentului, astfel încât legea să poată fi promovată de Parlament până în luna mai.

Guvernul a decis, săptămâna trecută, să formeze un grup de lucru interministerial care să elaboreze noua lege a salarizării publice, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care menţiona că actul normativ ar urma să fie finalizat până la jumătatea lunii februarie.

Potrivit lui Dan Suciu, acest grup interministerial va începe un proces de consultare cu toate instituţiile, ministerele, care să îşi poată exprima un punct de vedere în legătură cu modificările legii salarizării publice. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.