FPTR: Românii au cheltuit 36 milioane de euro pe vacanțe de Revelion în țară și strainătate

 •  Economie
714 afişări

Cei peste 155.000 de români care și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară și din străinătate au cheltuit aproximativ 36 milioane de euro, conform estimărilor Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

df7d9f43-36a6-44f0-b43a-23d0f9495f4b

Peste 147.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în scădere cu 3,5% față de anul trecut, cheltuind aproximativ 140 milioane de lei, cu 1,5% mai puțin comparativ cu anul precedent. În străinătate au călătorit, prin intermediul agențiilor de turism, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, din acest an, aproape 8.200 de turiști, în scădere cu 5% față de anul trecut. Aceștia au cheltuit în afara țării, numai pentru servicii turistice, 4,8 milioane euro, sumă aproximativ egală cu cea din anul anterior, se arată într-un comunicat al FPTR, remis duminică AGERPRES.

Sfârșitul de an a fost marcat de evenimente politice, economice și sociale atât pe plan intern cât și extern, care i-au afectat pe românii și i-au determinat să reconsidere deplasările, în perioada sărbătorilor de iarnă, fapt dovedit de scăderea numărului de turiști, apreciază reprezentanții FPTR.

Conform acestora, se menține și în acest an, tendința a turiștilor de a alege mai ales destinații din România, tendință care se va păstra pe tot parcursul anului 2016, datorită conjuncturii politice internaționale și a siguranței pe care o oferă țara noastră ca destinație de vacanță.

Chiar dacă destinațiile cu tradiție au fost arhipline, la nivel național s-a înregistrat o scăderea a numărului de turiști, cu aproximativ 3,5% față de anul trecut. Nu toate destinațiile interne au înregistrat scăderi. Peste 28.000 de romani au ales să petreacă sărbătorile în stațiunile balneare, în creștere de circa 4%, față de anul trecut. Creșteri s-au înregistrat pe litoral și în Delta Dunării.

În continuare, cel mai mare număr de locuri vândute se înregistrează în turismul rural, unde 52.000 de turiști au preferat să-și petreacă Revelionul la pensiuni, însă cu 8% mai puțin față de anul trecut.

În zonele montane, 36.000 de persoane au optat să-și petreacă vacanța de Revelion, în scădere cu 2% față de anul trecut.

Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile orașe ale României, au plătit peste 30.000 de persoane în scădere cu aproximativ 5% față de anul anterior, spun reprezentanții industriei.

Tarifele percepute în perioada sărbătorilor au crescut față de anul anterior cu 5%. Astfel, romanii au cheltuit peste 140 milioane de lei pentru achiziționarea pachetelor de Revelion în țară, în scădere cu 2% față de anul anterior.

Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Brașov, Păltiniș, Rânca, Strajă, Călimănești, Felix și zonele tradiționale rurale Bran-Moieciu, Maramureș, Bucovina.

Românii care au ales să își petreacă vacanța de sărbători în străinătate au avut de ales între destinații de schi și sporturi de iarnă, pachete turistice de tip city-break în orașe europene și destinații exotice îndepărtate.

Chiar dacă au beneficiat de un număr mare de zile libere, mai puțini romani au apelat la agențiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate. Cei 8.180 de turiști care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte țări au cheltuit cu 1,4% mai mult față de anul trecut. Cei mai mulți și-au cumpărat pachete pentru destinații de schi și sporturi de iarnă în Austria, Franța, Italia, Slovenia, Bulgaria.

FPTR remarcă o scădere a interesului pentru destinații tip city-break în perioada Revelionului, dispariția solicitărilor pentru țările din zona Orientului apropiat și mijlociu, creșterea interesului pentru destinații îndepărtate. Au apărut destinații noi precum Bahamas, Jamaica, Australia, Africa de Sud, Vietnam, Dubai. Românii au manifestat un interes crescut pentru Republica Dominicană, Maldive, Mauritius, Mexic, Brazilia.

Numărul turiștilor romani care își cumpăra servicii turistice folosind sisteme de rezervări online este în continuă creștere, conform FPTR. Aceștia rezervă în special bilete de avion și cazări în destinații externe, renunțând la serviciile de masă și agrement, specifice perioadei.

După rezultatele acestei vacanțe de Revelion, FPTR remarcă schimbarea mentalității privind gestionarea banilor și a timpului liber face ca mulți români să renunțe la vacanța de iarnă și să strângă banii pentru a achiziționa mai multe sejururi sau city-break-uri în restul anului.

În perioada următoare prețurile vor scădea cu aproximativ 30-50%, iar FPTR apreciază că sezonul de iarnă se va prelungi până în lună martie, datorită prognozei meteo favorabilă practicării sporturilor de iarnă.

AGERPRES/(AS — editor: Carmen Marinescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres