BVB a încheiat în scădere anul 2015; valoarea tranzacțiilor pe segmentul principal, mai mică cu 32% față de 2014 (analiză)

 •  Economie
680 afişări

Bursa de Valori București (BVB) a încheiat anul 2015, în general, pe scăderi, în condițiile în care indicele de referința BET, care arată evoluția celor mai lichide 10 acțiuni, a înregistrat un randament anual de minus 1,11%, iar valoarea tranzacțiilor pe segmentul principal a fost cu peste 32% mai mică față de 2014, reiese dintr-o analiză realizată de Puls Capital.

4c8f6ede-9c1d-447e-9108-b43e81134ae1

Potrivit analizei, 2015 este primul an după 2011 în care indicele BET s-a depreciat, după ce în perioada 2012 — 2014 a crescut în medie cu 11,21% pe an.

Singurii indici locali care au crescut în 2015 au fost ROTX, indice dezvoltat împreună cu Bursa de Valori din Viena, și BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, cu 6,64% și, respectiv cu 2,12%, aceștia fiind ajutați de evoluția titlurilor Erste, care s-au apreciat în anul curent cu 52,33%.

Lichiditatea în 2015 a scăzut semnificativ fata de 2014, valoarea tranzacțiilor pe segmentul principal al BVB însumând 8,803 miliarde lei, cu 32,23% mai mică față de anul trecut.

Potrivit analizei Puls Capital, pe primul loc în topul celor mai tranzacționate acțiuni s-au aflat titlurile Fondului Proprietatea, cu o valoare a tranzacțiilor de 2,030 miliarde de lei. Acestea au fost urmate de acțiunile Banca Transilvania și Romgaz, cu 1,615 miliarde lei și respectiv cu 1,488 miliarde lei.

"Dacă în primul trimestru piețele europene au crescut semnificativ pe fondul programului de relaxare cantitativă derulat de către Banca Centrala Europeană, piața de capital de la București nu a urmat aceeași direcție. Indicele BET a fost influențat negativ în principal de evoluția titlurilor OMV Petrom și cele ale Fondului Proprietatea. Acțiunile OMV Petrom s-au corectat în TI 2015 pe fondul scăderii prețului petrolului, acest lucru conducând și la scăderea acțiunilor FP, compania petrolieră fiind una din deținerile principale ale Fondului", se arată în analiza Puls Capital.

În trimestrul al doilea, Bursa de la București și-a mai revenit, investitorii intrând la cumpărare la începutul perioadei, odată cu anunțurile companiilor privind dividendele distribuite din profitul obținut in 2014. Piața locală a continuat să fie decorelată față de cele externe, după ce în T2 acestea au consemnat corecții, în contextul situației din Grecia. Grecia s-a aflat în pericol să părăsească zona euro și să intre în incapacitate de plată după ce creditorii internaționali și guvernul elen nu au ajuns la un acord privind un nou program de asistență financiară.

Cel mai slab trimestru al anului a fost cel de-al treilea, atât din prisma evoluției pieței locale cât și a celor externe, relevă analiza menționată. Bursele au fost afectate de încetinirea economiei chineze și de problemele legate de creșterea dobânzii de referință din SUA. Astfel, indicele BET a scăzut în această perioadă cu 4,34%. Corecții mai puternice s-au înregistrat pe indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie și utilități, care a fost afectat și de scăderi ample ale prețului petrolului în T3. Astfel, indicele BET-NG s-a corectat cu 9,23% în lunile iulie — septembrie 2015.

În ultimul trimestru al anului piețele externe au revenit pe creșteri, indicele DAX al pieței germane de capital apreciindu-se cu 11,21% în această perioadă.

"Piața locală nu a reacționat la creșterile celor externe, indicele BET încheind trimestrul pe o ușoară apreciere, de 0,33%. În T4 s-a înregistrat cea mai mare valoare a tranzacțiilor, după ce la sfârșitul lunii octombrie Fondul Proprietatea a derulat o ofertă de plasament privat accelerat cu acțiuni Romgaz, în valoare de peste 400 milioane lei", se arată în analiza puls Capital.

În 2015, din 75 de companii tranzacționate în prezent pe segmentul principal al bursei, 43 au încheiat anul în creștere. Dintre acțiunile lichide, performanțe foarte bune au fost înregistrate în rândul băncilor. Astfel, titlurile Erste, Banca Transilvania și BRD au crescut în 2015 cu 51,16%, 45,56% și, respectiv, cu 38,29%. Randamentele obținute de titlurile bancare se datorează performanțelor financiare din 2015. Acestea au fost mai bune ca în 2014, pe fondul diminuării costurilor de risc și a veniturilor din tranzacțiile cu titluri de stat, în cazul Băncii Transilvania.

"La polul opus s-au aflat acțiunile companiilor OMV Petrom si Romgaz, care au încheiat anul cu scăderi de 28,92% și, respectiv, de 23,08%. Cele doua companii au suferit de pe urma scăderii prețului la petrol și a cererii slabe de gaz. Evoluțiile slabe ale acestor companii au contribuit la scăderile înregistrate pe acțiunile Fondului Proprietatea. Acestea s-au depreciat în 2015 cu 9,60%. Evoluții mai bune în rândul companiilor energetice și de utilități s-au înregistrat în rândul acțiunilor Electrica, de plus 7,30% și Transgaz, de plus 5,36%. O altă companie cu creșteri semnificative, dar mai puțin lichidă, a fost Conpet. Titlurile Conpet au crescut în 2015 cu 39,87%, compania obținând in 2015 rezultate financiare foarte bune, în urma creșterii veniturilor din transport și a reducerii principalelor cheltuieli", se menționează în analiza realizată de Plus Capital.

Din rândul Societăților de Investiții Financiare (SIF), SIF Muntenia este singura care a avut o evoluție negativă a prețului acțiunilor în 2015. În schimb, lider a fost SIF Banat-Crișana, cu un randament de 29,55%. Societățile au beneficiat de pe urma unor hotărâri de a distribui dividende în anul 2015. Investitorii nu au fost însă foarte interesați de SIF-uri, lichiditatea pe aceste titluri fiind în scădere semnificativă față de anul 2014. Interesul ar putea reveni însă în 2016, dacă se va mari pragul de dețineri între SIF-uri, de la valoarea de 5% din momentul de față.

În topul evoluțiilor la BVB se mai află acțiunile IAR Brașov și Teraplast, cu creșteri de 278,29% și, respectiv, de 223,83%. Acestea s-au apreciat în urma rezultatelor financiare, după ce sectorul de construcții și industria de apărare și aerospațială au avut creșteri importante în 2015. Alte companii care au oferit randamente consistente au fost Romcab și Albalact, acestea beneficiind pe lângă performanțele financiare mai bune și de faptul că au trecut de pe Rasdaq pe segmentul principal de la BVB.

Potrivit analizei realizate de Puls Capital, anul 2015 a fost un an sub așteptări, în principal pentru sectorul de energie și utilități. "Volatilitatea de pe piețele externe și anumiți factori fundamentali pentru companii, precum prețul petrolului, au afectat blue chip-urile locale. De asemenea, lipsa unor noi listări a dus la o scădere accentuată a lichidității. România nu este singura din regiunea Europei Centrale și de Est (CEE) cu evoluții slabe, bursele din Bulgaria și Polonia consemnând, de asemenea, corecții puternice", arată în concluzie analiza Puls Capital.

Pentru 2016, prognozele arată că un context economic favorabil în România ar putea conduce la o evoluție pozitivă a bursei locale, dar acest lucru va depinde însă și de factori exogeni, precum evenimente cu impact negativ la nivel global, prețul petrolului și cel al gazelor naturale.

"În lipsa unor factori externi care să afecteze piața, în 2016 am putea asista la aprecieri ale companiilor care beneficiază de pe urma creșterii consumului, începând cu 1 ianuarie 2016 fiind redusă cota TVA de la 24% la 20%. Perspectivele sunt pozitive și pentru bănci, în condițiile în care dobânzile de referință se mențin la un nivel scăzut, fiind astfel încurajată creditarea. Legea dării în plată ar putea reprezenta însă o problemă pentru instituțiile bancare. Un alt catalizator pentru bursa de la București este reducerea impozitului pe dividende începând cu anul viitor la 5%. Acest lucru va conduce la randamente substanțiale ale dividendelor nete, in condițiile in care companiile controlate majoritar de stat sunt obligate să distribuie 50% din profit", se arată în analiza Puls Capital referitoare la evoluția bursei locale în 2015 și prognoza pentru 2016.

AGERPRES/(AS — autor: Mariana Nica, editor: Carmen Marinescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres