Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 23 dec /Agerpres/ - Ajutoare de la buget pentru sectorul zootehnic şi vegetal, subvenţionarea accizei la motorină, subvenţionarea ameliorării raselor de animale şi modernizarea infrastructurii de irigaţii, sunt câteva dintre priorităţile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în anul 2016, informează, miercuri, instituţia.
Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016 este de aproximativ 13,443 miliarde de lei, la care se adaugă suma de 7,39 miliarde lei reprezentând contribuţia externă nerambursabilă a UE la finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, evidenţiată ca un venit în bugetul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Astfel, bugetul total prevăzut pentru anul 2016 este de 20,83 miliarde lei, reprezentând 2,81% din PIB.
Sursele de finanţare provin din bugetul de stat (circa 5,35 miliarde lei), finanţarea Uniunii Europene - 7,84 miliarde lei, din care 449,5 milioane lei pentru finanţarea Programului Operaţional pentru Pescuit (POP) şi a Programului Operaţional de Pescuit şi Afaceri Maritime(POPAM) - 7,39 miliarde lei pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, evidenţiată ca un venit în bugetul AFIR. De asemenea, MADR are în buget un împrumut angajat de minister, de 7,65 miliarde lei, destinat prefinanţării măsurilor de ajutor specific finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Pentru anul 2016, MADR va acorda ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic de 897,9 milioane lei, din care 259 milioane lei la speciile ovine şi caprine şi 638,9 milioane lei la specia bovine (122,8 milioane lei pentru sectorul lapte şi 516 milioane lei pentru sectorul carne). Pentru subvenţionarea accizei la motorina utilizată în sectoarele vegetal şi zootehnic, cheltuielile aferente trimestrelor IV din 2015, I, II şi III din 2016, MADR are prevăzut un buget de 338,8 milioane lei, iar pentru ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal, aferente anului agricol 2015, de 588,2 milioane lei. Pentru subvenţionarea ameliorării raselor de animale prin acordarea de ajutoare destinate acoperirii costurilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic MADR va aloca 25 milioane lei.
Contribuţia externă nerambursabilă a UE de sprijinire a sectorului agricol aferentă PNDR 2007-2013, 2014-2020 şi POP 2007-2013, respectiv POPAM 2014-2020 va fi de 15,5 miliarde lei (8,09 miliarde lei Fondul European de Pescuit şi Fondul European de Garantare Agricolă şi 7,39 miliarde lei Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală).
Tot de la bugetul de stat vor fi finanţate, în 2016, cheltuielile pentru modernizarea infrastructurii de irigaţii - 135,8 milioane lei, programul de realizare a Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor - 20 milioane lei, programelor de cercetare sectorială în domeniul agricol şi de funcţionare a institutelor de cercetare - 95,2 milioane lei, renta viageră aferentă cererilor depuse pentru terenurile concesionate sau vândute până la sfârşitul anului 2009 - 70 milioane lei. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.