Dan Costescu: Lucrările la Autostrada București - Comarnic vor începe în octombrie 2016

 •  Economie
3896 afişări

Lucrările la Autostrada București - Comarnic vor începe anul viitor, în luna octombrie, a declarat, duminică, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, la dezbaterile din comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe pe tema proiectului de buget al ministerului de resort, aferent lui 2016.

0e0354e7-3a91-454f-811e-1c8f539cc458

"Avem trei loturi pentru autostradă. La cele din capăt se desfășoară licitația pentru desfășurarea lucrărilor, iar pentru tronsonul de mijloc se va termina studiul de fezabilitate", a spus Costescu, răspunzând unei întrebări venite din partea deputatului Gheorghe Ialomițianu.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) organizează licitație pentru proiectarea și execuția sectoarelor Comarnic — Predeal și Predeal — Cristian, precum și a drumului de legătură, de pe tronsonul Comarnic-Brașov, valoarea estimată a contractului variind între 316,69 milioane de lei și 380,03 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț de participare postat la mijlocul lunii iulie pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Pentru atribuirea contractului intitulat 'Proiectare și execuție Autostrada București — Brașov, Tronson Comarnic-Brașov, Lot 1: sector Comarnic — Predeal, km 111+300 — km 115+300; Lot 2: sector Predeal — Cristian, km 162+300 — km 168+600 și Drum de Legătură' a fost organizată licitație deschisă, criteriul fiind prețul cel mai scăzut.

În cazul Lotului 1 sector Comarnic — Predeal, valoarea estimată a contractului este de 166,86 milioane de lei, fără TVA, și include și suma de 7,77 milioane de lei, fără TVA, reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute în cuantum de 5% (din valoarea estimată fără organizarea de șantier).

Valoarea estimată a contractului pentru Lot 2 sector Predeal — Cristian este de 149,84 milioane de lei fără TVA și include și suma de 7,004 milioane de lei, fără TVA, reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute în cuantum de 5% (din valoarea estimată fără organizarea de șantier).

Lucrările trebuie finalizate într-un termen de 72 de luni de la data atribuirii contractului.

Contractul nu se înscrie într-un proiect/program finanțat din fonduri comunitare.

Termenul limită pentru primirea și deschiderea ofertelor sau a cererilor de participare a fost 2 septembrie 2015.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a anunțat, în iunie, că renunță la atribuirea contractului de concesiune pentru Autostrada Comarnic — Brașov către asocierea Vinci-Strabag-Aktor motivând că ofertantul nu a găsit fondurile necesare, iar finanțarea de la bugetul de stat ar fi afectat poziția bugetară a României.

Conform CNADNR, tronsonul de autostradă Comarnic — Brașov este împărțit în 5 sectoare. Sectoarele 1 și 5 (dinspre Comarnic, respectiv dinspre Brașov, cu o lungime totală de aproximativ 10 kilometri, la care se adaugă și drumuri de legătură) vor fi scoase la licitație, cu finanțare de la bugetul de stat.

'Pentru sectoarele 2, 3 și 4, care reprezintă partea cea mai dificilă a proiectului, va fi scoasă la licitație actualizarea studiilor geotehnice, cu finanțare de la bugetul de stat. În paralel, pentru fluidizarea traficului pe DN1, sunt în lucru Studiile de Fezabilitate referitoare la variantele de ocolire Comarnic și Bușteni. După finalizarea studiilor, vor fi scoase la licitație lucrările de construcție, cu finanțare de la bugetul de stat. Tot pentru fluidizarea traficului, la ieșirea din Sinaia spre Brașov, este proiectat și urmează să fie realizat un sens giratoriu. De asemenea, se vor finaliza studiile de fezabilitate privind Varianta de Ocolire Câmpina, modernizarea drumului existent pe Valea Doftanei (DJ 102I) și a drumului forestier până în Săcele, astfel încât, în 2016 să înceapă lucrările pentru a avea un drum național modern între Câmpina și Săcele', se mai arată în comunicatul CNADNR.

Lungimea totală a sectorului de autostradă Comarnic — Brașov este de 58 de km, iar valoarea estimată pentru această intervenție este de 997 milioane de euro fără TVA, respectiv 1,237 miliarde de euro cu TVA.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres