COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 23 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 19 oct /Agerpres/ - Statele Unite ale Americii urmăresc cu interes acţiunile întreprinse de România pe linia independenţei energetice, a afirmat luni ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, într-o întâlnire cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei remis AGERPRES.

'Aflat la începutul misiunii sale în România, ambasadorul Hans Klemm a menţionat că partea americană urmăreşte cu interes acţiunile întreprinse de ţara noastră pe linia independenţei energetice', se arată în comunicatul citat.

Diplomatul american a arătat că realizările României în ceea ce priveşte creşterea economică şi îmbunătăţirea mediului de afaceri trebuie să fie mai vizibile pe plan internaţional printr-o informare adecvată celor potenţial interesaţi.

'Deşi cunosc realizările ţării dumneavoastră în domeniul creşterii economice şi unele progrese în sensul îmbunătăţirii mediului de afaceri, apreciez că se impune ca acestea să fie mai vizibile în plan internaţional, printr-o informare şi prezentare adecvată celor potenţial interesaţi, în toate ocaziile', a declarat Hans Klemm.

La rândul său, ministrul Energiei i-a solicitat ambasadorului SUA la Bucureşti să sprijine diseminarea, în rândul mediului de afaceri din ţara sa, a oportunităţilor de investiţii existente în domeniul energetic din România.

'Apreciem că am învăţat multe din erorile perioadei anterioare, iar prin măsurile luate, în special prin adoptarea noului Cod Fiscal, am creat unul dintre cele mai favorabile momente în ceea ce priveşte mediul de afaceri şi investiţional din România. Dorim să asigurăm un mediu de afaceri mult mai predictibil, cu o legislaţie stabilă, care să favorizeze atât antreprenorii, cât şi pe beneficiarii investiţiilor', a precizat Andrei Gerea.

Ministrul român a prezentat priorităţile în domeniul energetic, amintind de principalele proiecte în domeniul gazelor naturale, atât în ce priveşte producţia, cât şi infrastructura de transport, precum şi de proiectele din domeniul energiei electrice (stadiul proiectului blocurilor 3 şi 4 CNE Cernavodă, proiectul hidrocentralei cu pompaj de la Tarniţa, energia electrică regenerabilă, energia produsă în centralele pe cărbune etc). Totodată, Gerea a vorbit şi despre stadiul pregătirii Strategiei naţionale în domeniul energiei, anunţând că noile capitole vor fi supuse dezbaterii publice în perioada următoare.

La finele lunii iulie 2015, volumul total al schimburilor comerciale România - SUA a fost de 1,173 miliarde de dolari, cu 18% peste nivelul perioadei similare a anului 2014, atât exportul cât şi importul înregistrând creşteri cu 17% şi, respectiv, cu 20%, potrivit datelor Ministerului Energiei.

În 2014, volumul schimburilor comerciale bilaterale a fost de 2,208 miliarde de dolari, cu 18,6% peste nivelul anului 2013. Exportul a fost de 1,303 miliarde de dolari (locul 14 în topul de destinţie a mărfurilor româneşti, cu o pondere de 1,86%), iar importul 905 milioane dolari (locul 19 în topul ţărilor mărfurilor importate în România, cu o pondere de 1,16%).

La 31 august 2015, conform datelor Oficiului Naţional Registrul Comerţului, în România erau înregistrate 7.027 societăţi cu capital SUA, cu un capital investit de 1,3 miliarde dolari, reprezentând 2,47% din capitalul străin subscris, ceea ce plasează SUA pe locul 11 în topul ţărilor care au investit în România. AGERPRES/ (AS - editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.