COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 28 sep /Agerpres/ - Digitalizarea etichetei este viitorul în condiţiile în care stilul de viaţă este tot mai alert, dar avem nevoie de informaţii complete despre produse, a declarat, luni, Marius Dunca, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la lansarea platformei 'Cumpără Informat'.

'În primul rând trebuie să plecăm de la ideea că toţi suntem consumatori şi mediul de afaceri trebuie să respecte această calitate a noastră. Stilul de viaţă s-a schimbat, este mult mai alert, nu mai avem timp sa stăm în faţa rafturilor cu produse să facem comparaţii ale etichetelor. Eticheta digitală este un lucru important, suntem mai bine informaţi, dar noi, ca organ de control, putem să ne desfăşurăm mai bine activitatea. Dacă se introduc date false pe eticheta digitală amenda este la fel ca şi pentru cea clasică, considerându-se practică înşelătoare', a arătat Dunca.

Asociaţia profesională de standardizare GS1 România, în parteneriat cu Guvernul României - Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, a lansat, luni, agregatorul naţional de date de încredere despre produse 'Cumpără Informat'.

În prezent, la nivel mondial, există 19 agregatori de date de încredere despre produse, cel mai dezvoltat fiind, conform GS1 România, Japonia. În UE, astfel de agregatori funcţionează cu succes în ţări precum Franţa, Italia şi Germania.

Catalogul naţional 'Cumpără Informat' este creat prin contribuţia membrilor GS1 (producători, distribuitori, importatori, titulari de marcă) şi se constituie în depozit de informaţie structurată despre produsele oferite pentru vânzarea cu amănuntul către consumatorii români, garantată de proprietarul de marcă.

Informaţiile sunt trecute pe eticheta digitală printr-o declaraţie pe proprie răspundere a producătorului. În prezent, pot accesa informaţiile numai posesorii de telefoane cu sistem de operare android, cei de la GS1 România lucrând la extinderea aplicaţiei şi pentru celelalte sisteme. În prezent, în România există 23 de milioane de SIM-uri active. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.