COD GALBEN: 08-05-2025 ora 10 Intre 8 mai, ora 14 – 9 mai, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 sep /Agerpres/ - CFR Călători are în pregătire un amplu program de dotare a trenurilor cu aer condiţionat, în baza unui ordin de ministru care prevede ca, până în 2017, climatizarea să fie asigurată în toate garniturile, inclusiv în cele de tip Regio, a declarat directorul general al companiei, Iosif Szentes.

"Pe perioada de vară, au fost foarte multe reclamaţii referitoare la aerul condiţionat (în trenuri - n. r.), foarte multe probleme. Majoritatea problemelor s-a rezolvat în timpul parcursului, însă unele chiar nu au putut fi rezolvate, iar în aceste situaţii s-au luat măsuri de a muta călătorii în alte vagoane, pe locurile rămase libere, unde clima funcţiona corespunzător. Să sperăm că aceste deficienţe nu vor mai apărea. Acum avem şi fonduri alocate pentru a realiza licitaţii numai pentru climă şi trebuie să mai ţinem cont de un lucru care ne presează: din 2017 trebuie să avem toate vagoanele, inclusiv trenurile Regio, cu clima în funcţiune. Este un ordin al ministrului, 723 din 2015, care modifică alt ordin al ministrului Transporturilor, nr. 153 din 2011, care prevede acest lucru, iar noi deja am început pregătirile", a explicat şeful CFR Călători.

Potrivit acestuia, dotarea unui vagon cu aer condiţionat poate ajunge până la 400.000 de lei, dacă nu există instalaţia.

"Dacă este vorba să amenajăm clima într-un vagon care nu este dotat cu instalaţii, cu ţevi etc., suma poate să meargă până în 400.000 de lei. Deci, este o investiţie imensă", a precizat Szentes.

El a ţinut să sublinieze că în majoritatea trenurilor Regio este prezent aerul condiţionat, deşi acest lucru devine obligatoriu abia din 2017. În prezent, în jur de 230 de vagoane necesită instalarea climei.

"Până acum, nu era obligatorie asigurarea climatizării în trenurile Regio. Noi, în majoritatea trenurilor Regio, am asigurat acest serviciu, chiar dacă nu era obligatoriu. Avem în continuare în jur de 230 de vagoane care necesită dotare cu climă şi pe care, în programul pe care l-am lansat începând de anul viitor şi până la punerea în aplicare a acestei restricţii impuse de OMT 723, o să le realizăm", a adăugat directorul CFR Călători.

Iosif Szentes a participat, vineri, la proiectul cultural - educativ - social ''Arcade peste timp şi ape", care a avut drept scop marcarea a 155 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Cernavodă - Constanţa, prima linie feroviară din Dobrogea, şi 120 de ani de la realizarea complexului podurilor dunărene, sub conducerea inginerului Anghel Saligny. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.