COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 10 sep /Agerpres/ - Inflaţia anuală s-a menţinut în teritoriu negativ în august, la minus 1,9%, în scădere de la minus 1,7% în iulie, iar inflaţia lunară a ajuns la 0,51%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna august 2015 comparativ cu luna august 2014 au fost mai mici cu -1,9%, măsurate prin IPC (indicele preţurilor de consum - n.r.) şi cu -1,7%, măsurate prin IAPC (indicele armonizat al preţurilor de consum - n. r.)", spune INS.

În luna august 2015, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu august 2014, este de 45,2%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 - 2,5% deţin o pondere de 30,4%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 24,4%.

Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2014 - august 2015) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2013 - august 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,3%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 0,5%.

Începând cu data de 1 iunie 2015 a intrat în vigoare extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea alimentelor şi băuturilor.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în jos prognoza de inflaţie pentru anul în curs, aceasta urmând să se menţină în teritoriu negativ în următoarele trei trimestre, iar apoi să revină în teritoriu pozitiv, a declarat, pe 4 august, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă. El a precizat că, potrivit estimărilor BNR, inflaţia va rămâne sub nivelul minim al intervalului de variaţie (1,5% - n. r.) până la începutul anului 2017.

Potrivit lui Isărescu, România nu riscă intrarea în deflaţie, deşi se estimează că inflaţia va rămâne în teritoriu negativ în următoarele trei trimestre, pentru că se înregistrează o creştere a consumului de 6%, iar până la finalul anului poate ajunge la 10%. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.