Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 mai /Agerpres/ - România a obţinut de la Comisia Europene posibilitatea de a transfera mai mult de 3% între axele de finanţare ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013, astfel încât rata de absorbţie a fondurilor europene ar putea depăşi 95%, a anunţat luni secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi.

"Comisia Europeană a acceptat o alocare mai mare de 3% decât ne permitea regulamentul, între axe. Avem un răspuns pozitiv pentru o realocare mai mare, de până în 5%, astfel încât să absorbim toate fondurile pe care le avem. Sper să depăşim 95%, să tindem spre 100%", a menţionat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii.

Acesta a precizat că a mai fost obţinută o facilitate de la Comisia Europeană respectiv aceea că proiectele contractate acum pe alocarea din 2007-2013 pot fi continuate dacă nu se finalizează proiectul din fondurile programului viitor, 2014-2020.

'Aşteptăm să încheiem contractarea aceasta pentru a deschide sesiunile pe noul program', a mai spus secretarul de stat în Ministerul Agriculturii.

Potrivit datelor Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), plăţile totale efectuate până în prezent din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013 au depăşit 7,6 miliarde de euro pentru proiecte de investiţii şi pentru decontarea plăţilor directe către fermieri, iar România a ajuns la un gradul de absorbţie al fondurilor europene acordate pentru agricultură şi dezvoltare rurală de peste 84%.

Valoarea totală a PNDR 2007 - 2013 a fost de 9,32 miliarde de euro, din care 6,14 miliarde de euro au fost alocaţi proiectelor de investiţii prin 12 măsuri şi trei scheme de stat, iar 3,18 miliarde de euro pentru plăţi directe prin patru măsuri. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.