COD GALBEN: 17-06-2025 ora 23 Intre 23:20 si 00:40 se va semnala averse ce vor cumula 20...30 l/mp, descărcări electrice in Județul Argeş , zona de munte de peste 1800 m;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Braşov, 22 mai /Agerpres/ - Numărul firmelor care care apelează la bănci pentru credite a scăzut foarte mult, a declarat vineri preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu. El a afirmat că finanţarea IMM-urilor din România are foarte mult de suferit.

'A crescut foarte mult procentul firmelor care se autofinanţează, 93% în 2014, şi a scăzut foarte mult procentul firmelor care apelează la bănci, mai exact 22%, potrivit rezultatelor obţinute în urma intervievării unui număr de 1.400 de întreprinzători. Aceasta înseamnă o problemă foarte dificilă pentru IMM-uri pentru că ele sunt obligate să folosească mai mult resursele proprii şi mai puţin credite, ori toată lumea ştie că dezvoltarea unei firme se face foarte greu cu resurse proprii. Mijlocul tradiţional şi predominant al trebui să fie creditul. (...)", a spus Ovidiu Nicolescu în deschiderea Forumului Naţional al IMM-urilor ce are ca temă "Oportunităţi de finanţare pentru IMM-uri în perioada 2015-2020".

El a adăugat că în ultimii cinci ani investiţiile în România au scăzut, atât cele interne cât şi cele externe, cele private şi investiţiile publice, ceea ce înseamnă că atunci când investiţiile scad, pe termen mediu şi lung este afectat Produsul Intern Brut şi valoarea adăugată, fiind un fenomen care trebuie avut în vedere.

Potrivit lui Nicolescu, o altă problemă este cea referitoare la fondurile europene.

'(...)În ultimul timp, din păcate, sunt foarte multe controale asupra IMM-urilor, şi pe noi ne afectează foarte mult acest lucru pentru că ni se pare că, în condiţiile în care ştim cu toţii că există o mare corupţie, acolo ar trebuie să fie controalele cu prioritate. Nu suntem împotriva controalelor, dar trebuie să fie cu caracter preventiv, pe o tematică bine stabilită şi făcută într-o manieră prietenească", a mai afirmat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.

Ovidiu Nicolescu a mai afirmat că 'întreprinzătorii au un rol decisiv în societate şi dacă ne uităm la ţările cele mai performante din lume sunt ţările care au cei mai mulţi întreprinzători şi cei mai puternici".

La Forumul Naţional al IMM-urilor de la Poiana Braşov participă reprezentanţi din ministerelor Muncii, Finanţelor, Energiei, instituţii bancare, fonduri de garantare şi contragarantare, întreprinzători. La finalul întâlnirii va fi dată publicităţii o Rezoluţie cu măsurile şi obiectivele pentru perioada următoare. AGERPRES/(A-autor: Jana Pintili, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.