Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 21 apr /Agerpres/ - Salarizarea personalului bugetar nu respectă niciun principiu managerial referitor la resursele umane, iar în acest context se impune revizuirea şi schimbarea politicii salariale în acest sector, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, într-un forum de specialitate.

"Ştim cu toţii că salarizarea personalului bugetar, în momentul de faţă, nu respectă niciun principiu managerial în ceea ce priveşte managementul resurselor umane. Din punctul nostru de vedere, investiţia în oameni este cea mai profitabilă pe care o poate face o societate (...) După aprobarea Codului Fiscal şi a celui de Procedură fiscală vom intra în dezbatere publică privind noua politică de salarizare. Nu există, în momentul de faţă, o motivare suficientă, o relaţionare între motivarea personalului şi perfomanţă, nu există o relaţionare între competenţe şi eficienţă, fapt pentru care se impune revizuirea şi schimbarea politicii salariale în sectorul bugetar. Toate detaliile vor fi anunţate pe sectoarele de activitate bugetară după ce vom finaliza şi adopta cele două Coduri care schimbă modul de fiscalizare în România", a spus ministrul Muncii.

Rovana Plumb a amintit, totodată, că revizuirea şi elaborarea unei noi legislaţii în domeniul salarizării în sectorul bugetar se face pe baza dialogului cu partenerii sociali.

"Legat de problema demotivării personalului din sectorul bugetar, vă pot spune că politica salarială în sectorul bugetar face obiectul revizuirii şi elaborării unei noi legislaţii pe baza dialogului cu partenerii sociali. Am avut, deja, întâlniri cu reprezentanţii sectorului public de sănătate şi asistenţă socială, cu care ne vom reîntâlni. În cursul zilei de mâine (miercuri, 22 aprilie 2015 - n. r.), vor avea loc la Guvern alte două întâlniri privind politica salarială cu reprezentanţii din sectorul Educaţie, dar şi cu cei ai funcţionarilor publici', a menţionat Plumb. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.