Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 2 mar /Agerpres/ - Dispariţia cotei de lapte, de la 1 aprilie 2015, va fi un dezastru pentru micii producători din România iar singura soluţie pentru ca aceştia să nu fie eliminaţi de pe piaţă este constituirea în asociaţii puternice, consideră Federaţia AGROSTAR, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

'Când o să dispară cota de lapte o să fie un dezastru pentru micii producători din România, pentru că ne invadează laptele din alte state UE, cu performanţe remarcabile în acest domeniu. Să nu uităm că, în urmă cu mai mulţi ani, cota de lapte a fost introdusă tocmai pentru că ţări precum Franţa, Germania, Olanda etc. obţineau producţii foarte mari de lapte, care distorsionau piaţa. Fermierii trebuie să fie mai bine informaţi, să ştie ce îi aşteaptă. Soluţia este să se unească în asociaţii puternice. În ultimele luni, am constatat că mulţi crescători mici şi mijlocii de bovine au înţeles că singuri nu vor avea nicio şansă şi ne caută pentru a înfiinţa sindicate. Numai de la sfârşitul anului trecut am înfiinţat sindicate în mai multe judeţe, din care fac parte peste 4.000 de crescători de bovine', a declarat Horaţiu Raicu, secretarul general al AGROSTAR.

Potrivit acestuia, asociaţiile pot accesa fonduri europene, pot colecta laptele, pot să achiziţioneze instalaţii de muls performante pentru obţinerea laptelui conform şi pot încheia contracte avantajoase cu retailerii pentru desfacere.

'Micii producători de lapte trebuie să elimine multinaţionalele din sectorul de procesare, prin înfiinţarea de mici fabrici locale pentru prelucrarea laptelui. Dacă multinaţionalele nu sunt eliminate din sectorul de procesare, vor recurge la importuri masive. Micii producători de lapte trebuie să integreze producţia-procesarea-vânzarea', a adăugat secretarul general al AGROSTAR. AGERPRES/(AS-autor: Magdalena Tănăsescu, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.