Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 19 feb /Agerpres/ - Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, consideră că modificările aduse Codului Fiscal şi Codului de procedură fiscală vor genera creştere economică, investiţii şi noi locuri de muncă.

"Bună guvernare şi consolidarea creşterii economice, continuarea ei cât mai mult cu putinţă, atragerea investiţiilor şi generarea de noi locuri de muncă sunt obiectivele de bază ale Guvernului. În acest scop au fost concepute modificările Codului Fiscal, modificări ale căror principale beneficii vor fi simţite, practic, de toţi românii, direct sau prin intermediul creşterii calităţii serviciilor publice", afirmă ministrul, potrivit unui comunicat al PSD, transmis joi AGERPRES.

Ionuţ Vulpescu îşi exprimă convingerea că România are foarte mult de câştigat de pe urma unei viziuni strategice în domeniul fiscalităţii pentru următorii patru ani "pentru că ne putem apropia de îndeplinirea obiectivului fundamental - depăşirea mediei Uniunii Europene în privinţa PIB-ului pe cap de locuitor". "Asta înseamnă o dezvoltare durabilă, în acord cu nevoile economiei şi societăţii româneşti. Şi, implicit, o creştere a resurselor aflate la dispoziţia politicilor publice în domeniul culturii, o mai bună protecţie şi valorificare a patrimoniului şi a moştenirii culturale", afirmă ministrul Culturii.

Vulpescu a menţionat că relaxarea fiscală propusă de Guvern prin măsurile incluse în noile coduri va genera beneficii semnificative pentru economia românească, impactul pozitiv asupra creşterii economice fiind prognozat pentru 2016 la +1,7% din PIB, iar asupra creşterii consumului de +1,9%. El a accentuat că "de cotele reduse de TVA vor profita şi editorii, şi producătorii de spectacole, şi creatorii independenţi, cum vor profita şi de pe urma scăderii contribuţiilor sociale sau a cotei unice de impozitare a veniturilor".

"Numărul de noi locuri de muncă estimate pentru 2016, ca urmare a aplicării noilor coduri, este de circa 325.000, ceea ce înseamnă că un număr foarte mare de români vor avea oportunitatea unor venituri decente şi stabile, iar rata şomajului, aflată oricum cu mult sub media UE, va continua să scadă. Până la urmă, crearea de noi locuri de muncă este principalul instrument pentru combaterea şi reducerea sărăciei", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.