COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate se va semnala 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 4 iunieFenomene vizate se va semnala 4 iunieFenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 feb /Agerpres/ - Discuţiile Fondului Monetar Internaţional (FMI) cu autorităţile române au continuat, sâmbătă, pe subiectele din sectoarele finanţe şi energie.

"Suntem într-o zonă pozitivă a discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, dar deocamdată nu pot spune mai mult", a declarat ministrul Energiei, Andrei Gerea.

Potrivit unor surse oficiale, în domeniul energetic trebuiau discutate trei subiecte importante printre care şi calendarul liberalizării pieţei gazelor.

Experţii FMI s-au întâlnit, vineri, cu reprezentanţii tuturor ministerelor pentru a se stabili dacă va mai exista un nou acord cu instituţia financiară internaţională.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Andrea Schaechter, se află în România din 27 ianuarie pentru a treia evaluare a acordului preventiv aflat în derulare. Primele două evaluări ale actualului acord au fost realizate în prima parte a anului trecut.

Reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, a declarat, înainte de începerea misiunii FMI, că vor avea loc consultări în cadrul Articolului IV şi a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv încheiat cu România, care a fost aprobat în data de 27 septembrie 2013. "Membrii misiunii vor discuta cu autorităţile române recentele evoluţii ale economiei româneşti şi priorităţile în reformele economice", a spus Guillermo Tolosa.

România are în derulare cu FMI un acord stand-by de două miliarde de euro din care autorităţile nu au accesat fonduri până în prezent. Scopul acordului de tip preventiv a fost acela de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare.

Actualul acord stand-by este cel de-al 10-lea încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional din ultimii 23 de ani şi al treilea acord solicitat FMI, de la declanşarea crizei economice, în 2009.

Primul acord de după decembrie 1989 a fost încheiat în 11 aprilie 1991, potrivit paginii de internet a instituţiei financiare internaţionale. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.