Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Râmnicu Vâlcea, 9 dec /Agerpres/ - Probabilitatea ca până pe 12 decembrie să fie depusă o ofertă angajantă pentru preluarea combinatului vâlcean este extrem de redusă, a declarat marţi pentru AGERPRES liderul sindicatului Oltchim, ing. Mihai Diculoiu.

"Pe 12 decembrie probabilitatea ca vreun investitor să depună o ofertă angajantă pentru Oltchim este extrem de redusă, deoarece acel program de reorganizare elaborat în urmă cu un an de Adunarea Generală a Creditorilor nu este atractiv. Deoarece pentru acel Oltchim SPV, care ar urma să preia toate activele viabile ale Oltchim, este prevăzută o garanţie de zece milioane de euro, ce trebuie depusă de ofertant la cumpărarea caietului de sarcini. Mai mult, trebuie spus că acest Oltchim SPV nu este înfiinţat, ci ar urma să fie înfiinţat într-un interval de 6-9 luni după câştigarea licitaţiei", a precizat Diculoiu.

În cazul în care nu ar exista niciun ofertant pentru combinat, lucrurile s-ar complica pentru soarta acestuia, susţine liderul de sindicat.

"Dacă pe 15 decembrie, ziua licitaţiei, nu avem niciun câştigător, Oltchim trebuie să realizeze acel tabel cu creanţele pe care le are de achitat şi, ulterior, trebuie elaborat un plan de reorganizare, care trebuie aprobat în termen de 30 de zile de Adunarea Generală a Creditorilor. Asta înseamnă că apoi, imediat a doua zi, în lipsa unui investitor, Oltchim poate intra în faliment", a mai spus liderul sindical.

Oltchim se află în insolvenţă din ianuarie 2013, funcţionează în prezent la 30% capacitate şi cu un număr de 2.300 de salariaţi.

După mai multe amânări, s-a convenit ca 15 decembrie să fie data fixată pentru privatizare, urmând ca până pe 12 decembrie să fie depuse ofertele angajante. AGERPRES/(AS - autor: Liviu Popescu, editor: Cristian Anghelache)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.